Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 37 din 15 octombrie 2008
Monitorul Oficial 662 din 05 Octombrie 2009 (M. Of. 662/2009)
HOTARARE nr. 1.058 din 23 septembrie 2009 privind stabilirea regimului juridic al unor locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, construite prin programe de investitii la nivel national si aflate in administrarea consiliilor locale, precum si a masurilor necesare in vederea aplicarii prevederilor Legii nr. 152/1998 privind infiintarea Agentiei Nationale pentru Locuinte, referitoare la administrarea si vanzarea acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 662 din 5 octombrie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. ii alin. (1) din legea nr. 89/2008 pentru modificarea şi completarea legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea agenţiei naţionale pentru locuinţe, precum şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuinţe pentru tineri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate.(2) se aprobă trecerea blocurilor ...
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 637 din 28 Septembrie 2009 (M. Of. 637/2009)
HOTARARE nr. 1.044 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea actiunilor necesare pentru alegerea Presedintelui Romaniei in anul 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 28 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.044 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui româniei în anul 2009 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 637 din 28 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , al art. 27 alin. (1) din legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic ...
Monitorul Oficial 620 din 15 Septembrie 2009 (M. Of. 620/2009)
HOTARARE nr. 11 din 7 septembrie 2009 privind sustinerea examenului pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal - sesiunea octombrie 2009 EMITENT: CAMERA CONSULTANTILOR FISCALI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 15 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 11 din 7 septembrie 2009 privind susţinerea examenului pentru atribuirea calitãţii de consultant fiscal - sesiunea octombrie 2009 emitent: camera consultanŢilor fiscali publicat În: monitorul oficial nr. 620 din 15 septembrie 2009 În baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calitãţii de consultant fiscal, aprobat prin hotãrârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 4/2007 , în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activitãţii ...
Monitorul Oficial 592 din 27 August 2009 (M. Of. 592/2009)
HOTARARE nr. 914 din 12 august 2009 privind aprobarea hotararilor cuprinse in Protocolul Sesiunii a XX-a a Comisiei hidrotehnice romano-ungare, semnat la Szeged la 13 mai 2009, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protectia si utilizarea durabila a apelor de frontiera, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 27 august 2009
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (5) din acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilã a apelor de frontierã, semnat la budapesta la 15 septembrie 2003, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 577/2004,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã hotãrârile cuprinse în protocolul sesiunii a xx-a a comisiei hidrotehnice româno-ungare, semnat la szeged la 13 mai 2009, pentru aplicarea acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilã a apelor de frontierã, semnat la budapesta la 15 septembrie 2003, ...
Monitorul Oficial 506 din 22 Iulie 2009 (M. Of. 506/2009)
HOTARARE nr. 807 din 15 iulie 2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii semintelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea si constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit si pentru stabilirea contraventiilor si a modului de sanctionare a acestora, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 82/2003 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 22 iulie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. iv alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulãrii afacerilor în domeniul comerţului cu seminţe de consum, precum şi pentru modificarea unor acte normative, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitãrii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi a ...
Monitorul Oficial 458 din 02 Iulie 2009 (M. Of. 458/2009)
HOTARARE nr. 104 din 18 iunie 2009 pentru aprobarea Normei privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitarii accesului la finantare in actuala perioada de criza economica si financiara, constand in garantii acordate IMM-urilor si intreprinderilor mari (NI-GAR-08-I/0) EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANTARI, GARANTII SI ASIGURARI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 2 iulie 2009
HotĂ?rÂre nr. 104 din 18 iunie 2009 pentru aprobarea normei privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitãrii accesului la finanţare în actuala perioadã de crizã economicã şi financiarã, constând în garanţii acordate imm-urilor şi întreprinderilor mari (ni-gar-08-i/0) emitent: comitetul interministerial de finanŢÃri, garanŢii Şi asigurÃri publicat În: monitorul oficial nr. 458 din 2 iulie 2009 În baza hotãrârii guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţãri, garanţii şi asigurãri ...
HOTARARE din 4 noiembrie 2008 in Cauza Gingis impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 458 din 2 iulie 2009
(cererea nr. 35.955/02) curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura-sandstrom, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, alvina gyulumyan, egbert myjer, luis lopez guerra, judecãtori, şi din santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 14 octombrie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 416 din 18 Iunie 2009 (M. Of. 416/2009)
HOTARARE nr. 699 din 10 iunie 2009 privind instituirea masurilor cuprinse in organizarea comuna de piata in sectorul cereale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 18 iunie 2009
În conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 687/2008 al comisiei din 18 iulie 2008 prin care se stabilesc procedurile de preluare a cerealelor de cãtre agenţiile de plãţi sau de cãtre agenţiile de intervenţie şi metodele de analizã pentru determinarea calitãţii cerealelor, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene seria l, nr. 192 din 19 iulie 2008, ale regulamentului (ce) nr. 127/2009 al comisiei din 12 februarie 2009 de stabilire a procedurii şi a condiţiilor pentru vânzarea cerealelor pãstrate de cãtre agenţiile de plãţi sau de cãtre agenţiile de intervenţie, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene seria l, nr. ...
Monitorul Oficial 408 din 16 Iunie 2009 (M. Of. 408/2009)
HOTARARE din 2 decembrie 2008 in Cauza Giuglan si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 16 iunie 2009
(cererea nr. 3.834/04) În cauza giuglan şi alţii împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, elisabet fura-sandstrom, egbert myjer, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi din stanley naismith, grefier adjunct de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 13 noiembrie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. ...