Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 35 din 1 noiembrie 2005
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008(*actualizata*) privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale (actualizata pana la data de 9 august 2011*) EMITENT: GUVERNUL ----------- *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 9 august 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre HOTARAREA nr. 802 din 4 august 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l nr. 210 din 31 iulie 2006, ale regulamentului (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare ...
Monitorul Oficial 357 din 08 Mai 2008 (M. Of. 357/2008)
HOTARARE nr. 964 din 3 mai 2008 privind aprobarea Tabloului mediatorilor autorizati EMITENT: CONSILIUL DE MEDIERE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 8 mai 2008
În temeiul prevederilor art. 12 şi ale art. 20 lit. f) din legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, consiliul de mediere adoptã urmãtoarea hotãrâre: art. 1 se aprobã tabloul mediatorilor autorizaţi, cuprins în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.________ *) anexa se publicã ulterior în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 357 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la centrul de vânzãri şi informare al regiei autonome "monitorul oficial", bucureşti, şos. panduri nr. 1. ...
Monitorul Oficial 314 din 22 Aprilie 2008 (M. Of. 314/2008)
HOTARARE din 29 iunie 2006 in Cauza Jujescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 22 aprilie 2008
(cererea nr. 12.728/03) strasbourg În cauza jujescu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, l. caflisch, c. bîrsan, v. zagrebelsky, e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamna i. ziemele, judecãtori, şi domnul v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 iunie 2006, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 214 din 20 Martie 2008 (M. Of. 214/2008)
HOTARARE nr. 189 din 20 februarie 2008 privind recunoasterea Statutului Cultului Crestin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolica din Romania EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 20 martie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, precum şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte statutul cultului creştin penticostal - biserica lui dumnezeu apostolicã din românia, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministru ...
Monitorul Oficial 201 din 17 Martie 2008 (M. Of. 201/2008)
HOTARARE nr. 231 din 5 martie 2008 pentru realocarea pe anul 2008 a unor sume alocate, ca justa despagubire pe anul 2007, in temeiul Legii nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrarilor de constructie de autostrazi si drumuri nationale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 17 martie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (1) din legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 sumele alocate, ca justã despãgubire şi neachitate în anul 2007, în temeiul legii nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, cu modificãrile ulterioare, se realocã în anul 2008 dupã cum urmeazã: a) pentru amplasamentul aprobat prin hotãrârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 101 din 08 Februarie 2008 (M. Of. 101/2008)
HOTARARE din 31 mai 2007 in Cauza Brazda si Malita impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 8 februarie 2008
(cererea nr. 75.297/01) strasbourg În cauza brazdã şi maliţa împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, doamnele e. fura-sandstrom, a. gyulumyan, domnii e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamna i. berro-lefevre judecãtori, şi domnul s. quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 mai 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 881 din 21 Decembrie 2007 (M. Of. 881/2007)
HOTARARE nr. 1.501 din 6 decembrie 2007 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 47/2004 privind aprobarea contractului de mentenanta de material rulant si feroviar pentru circulatia in tunel, incheiat intre Societatea Comerciala de Transport cu Metroul Bucuresti "Metrorex" - S.A. si Societatea Comerciala "ALSTOM Transport" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 21 decembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 298 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 337/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 2 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea continuãrii procedurii de negociere competitivã şi finalizare a încheierii contractului de mentenanţã de material rulant feroviar pentru circulaţia metroului, între societatea comercialã de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a. ...
Monitorul Oficial 845 din 10 Decembrie 2007 (M. Of. 845/2007)
HOTARARE nr. 1.437 din 28 noiembrie 2007 privind modificarea si completarea anexei nr. 12 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 845 din 10 decembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 12 alin. (1) şi (2) şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i (1) anexa nr. 12 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se completeazã prin înscrierea ...
Monitorul Oficial 839 din 07 Decembrie 2007 (M. Of. 839/2007)
HOTARARE nr. 1.441 din 28 noiembrie 2007 privind modificarea si completarea anexei nr. 16 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 7 decembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 2 alin. (1) şi (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic anexa nr. 16 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial ...
Monitorul Oficial 830 din 05 Decembrie 2007 (M. Of. 830/2007)
HOTARARE din 26 aprilie 2007 in Cauza Dumitru Popescu impotriva Romaniei (nr. 2) EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A III-A PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 830 din 5 decembrie 2007
(cererea nr. 71.525/01) strasbourg În cauza dumitru popescu împotriva româniei (nr. 2), curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere compuse din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, doamna e. fura-sandstrom, domnii e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamnele i. ziemele, i. berro-lefevre, judecãtori, şi din domnul s. quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 29 martie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...