Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 302 din 29 mai 2013
Monitorul Oficial 763 din 21 Octombrie 2014 (M. Of. 763/2014)
HOTĂRÂRE nr. 880 din 15 octombrie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 763 din 21 octombrie 2014
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al companiei naţionale "administraţia porturilor dunării fluviale" - s.a. giurgiu, aflată sub autoritatea ...
Monitorul Oficial 515 din 10 Iulie 2014 (M. Of. 515/2014)
HOTĂRÂRE din 25 martie 2014 Cauza Oţet împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 10 iulie 2014
în cauza oţet împotriva românieistrasbourg(cererea nr. 14.317/04)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza oţet împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 6 martie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 14.317/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, ...
Monitorul Oficial 417 din 05 Iunie 2014 (M. Of. 417/2014)
HOTĂRÂRE nr. 454 din 28 mai 2014 privind aprobarea Actului adiţional nr. 1 pe anul 2014 la Contractul de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2012-2015, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 73/2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 5 iunie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 39 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 din hotărârea guvernului nr. 73/2012 privind aprobarea contractului de activitate a companiei naţionale de căi ferate "c.f.r." - s.a. pentru perioada 2012-2015, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă actul adiţional nr. 1 pe anul 2014 la contractul de activitate a companiei naţionale de căi ferate "c.f.r." - s.a. pentru perioada 2012-2015, aprobat ...
Monitorul Oficial 415 din 04 Iunie 2014 (M. Of. 415/2014)
HOTĂRÂRE nr. 455 din 28 mai 2014 pentru aprobarea actelor adiţionale nr. 1 pe anul 2014 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 74/2012, precum şi a Contractului de servicii publice pentru perioada 2014-2015 al Societăţii Comerciale INTERREGIONAL CĂLĂTORI - S.R.L. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 4 iunie 2014
Având în vedere regulamentul (ce) nr. 1.370/2007 al parlamentului european şi al consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale consiliului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 38 şi 39 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 din hotărârea guvernului nr. 74/2012 privind aprobarea contractelor de servicii publice în transportul feroviar de călători ...
Monitorul Oficial 409 din 03 Iunie 2014 (M. Of. 409/2014)
HOTĂRÂRE nr. 447 din 28 mai 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Reabilitare DN 18 Baia Mare-Sighetu Marmaţiei-Moisei-Iacobeni km 3+522-km 62+234 (sector km 15+000- km 62+234); km 69+790-km 131+627; km 131+627-km 220+088" din cadrul Proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a VI-a, pe raza localităţilor Baia Sprie, Deseşti, Giuleşti, Vadul Izei şi Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 3 iunie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 992/2009 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "reabilitare dn 18 baia mare-sighetu marmaţiei-moisei-iacobeni km 3+522-km 62+234 (sector km 15+000-km 62+234); km 69+790-km 131+627; km 131+627-km 220+088" din cadrul proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a vi-a,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "reabilitare dn ...
Monitorul Oficial 387 din 26 Mai 2014 (M. Of. 387/2014)
HOTĂRÂRE nr. 416 din 20 mai 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică "Secţiunea 3A, subsecţiunea 3A1 şi 3A2 de la km 0 + 000 la km 8 + 700 pe teritoriul localităţilor Gilău şi Garbău din judeţul Cluj" din cadrul obiectivului de investiţii "Autostrada Braşov-Târgu Mureş-Cluj-Oradea" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 26 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 1.363/2003 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "autostrada braşov-târgu mureş-cluj-oradea",guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică "secţiunea 3a, subsecţiunea 3a1 şi 3a2 de la km 0 + 000 la km 8 + 700 pe teritoriul localităţilor gilău şi garbău din ...
Monitorul Oficial 383 din 23 Mai 2014 (M. Of. 383/2014)
HOTĂRÂRE nr. 360 din 30 aprilie 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică "Programul VI de reabilitare a drumurilor, lot E reabilitare DN 15 km 69+500-km 109+940 Târgu Mureş-Reghin şi DN 15A km 0+000-km 46+597 Reghin-Sărăţel" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 23 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 1.705/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn 15 km 69+500-km 109+940 târgu mureş-reghin şi dn 15a km 0+000-km 46+597 reghin-sărăţel",guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn ...
Monitorul Oficial 342 din 09 Mai 2014 (M. Of. 342/2014)
HOTĂRÂRE nr. 359 din 30 aprilie 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Programul VI de reabilitare a drumurilor, lot E reabilitare DN14, km 0+000-km 51+100 şi km 57+500-km 89+400, Sibiu-Mediaş-Sighişoara" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 9 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 1.706/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn14, km 0+000-km 51+ 100 şi km 57+500-km 89+400, sibiu-mediaş-sighişoara",guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă amplasamentul obiectivului de investiţii "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn14, km 0+000-km 51+100 şi ...
Monitorul Oficial 315 din 29 Aprilie 2014 (M. Of. 315/2014)
HOTĂRÂRE nr. 328 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 aprilie 2014
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al societăţii naţionale "aeroportul internaţional timişoara - traian vuia" - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa care ...
Monitorul Oficial 302 din 24 Aprilie 2014 (M. Of. 302/2014)
HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 24 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "electrica" - s.a. bucureşti, aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul ...