Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 277 din 1 august 2008
Monitorul Oficial 862 din 20 Decembrie 2008 (M. Of. 862/2008)
HOTARARE nr. 1.638 din 10 decembrie 2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmeaza a fi virate Fondului "Proprietatea" si al celor decontate operatorilor economici ca urmare a indeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul Romaniei, actionand prin Ministerul Finantelor Publice, si Republica Irak, actionand prin Ministerul Finantelor, semnat la Amman la 18 august 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 20 decembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul vii al legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã cuantumul sumelor ce urmeazã a fi virate fondului "proprietatea" şi al celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor acordului bilateral dintre guvernul româniei, acţionând prin ministerul finanţelor publice, şi republica irak, acţionând prin ministerul ...
Monitorul Oficial 799 din 28 Noiembrie 2008 (M. Of. 799/2008)
HOTARARE nr. 931 din 20 august 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Bihor, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Bihor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 28 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului bihor, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul bihor, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 671 şi 671 bis din 10 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 798 din 27 Noiembrie 2008 (M. Of. 798/2008)
HOTARARE nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoasterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice si a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 27 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte codul de drept canonic al bisericii romano-catolice şi codul canoanelor bisericilor orientale, pe baza cãrora se organizeazã şi funcţioneazã biserica romano-catolicã din românia, respectiv biserica românã unitã cu roma, greco-catolicã, prevãzute în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.------------- *) anexele nr. 1 şi ...
Monitorul Oficial 751 din 06 Noiembrie 2008 (M. Of. 751/2008)
HOTARARE nr. 934 din 20 august 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Buzau, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Buzau EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 751 din 6 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 1.348/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului buzãu, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul buzãu, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 621 şi 621 bis din 22 august 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 694 din 13 Octombrie 2008 (M. Of. 694/2008)
HOTARARE nr. 277 din 1 august 2008 pentru aprobarea Normei privind asigurarea cursului de schimb valutar (NI-CST-11-I/0) EMITENT: COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANTARI, GARANTII SI ASIGURARI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 13 octombrie 2008
În baza hotãrârii guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţãri, garanţii şi asigurãri şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, analizând propunerea privind aprobarea normei privind asigurarea cursului de schimb valutar (ni-cst-11-i/0) şi ţinând seama de: ● legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea bãncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicatã; ● nota de fundamentare nr. 413 din 7 ...
Monitorul Oficial 681 din 03 Octombrie 2008 (M. Of. 681/2008)
HOTARARE nr. 1.135 din 18 septembrie 2008 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 3 octombrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al legii energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul ...
Monitorul Oficial 640 din 05 Septembrie 2008 (M. Of. 640/2008)
HOTARARE nr. 924 din 20 august 2008 pentru aprobarea Protocolului Sesiunii a VII-a a imputernicitilor, semnat la Bucuresti la 16 mai 2008, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Ucrainei privind cooperarea in domeniul gospodaririi apelor de frontiera, semnat la Galati la 30 septembrie 1997 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 5 septembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele şi al art. 16 paragraful 7 din acordul dintre guvernul româniei şi guvernul ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodãririi apelor de frontierã, semnat la galaţi la 30 septembrie 1997, ratificat prin legea nr. 16/1999 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã protocolul sesiunii a vii-a a împuterniciţilor, semnat la bucureşti la 16 mai 2008, pentru aplicarea acordului dintre guvernul româniei şi guvernul ucrainei privind cooperarea în domeniul gospodãririi apelor ...
Monitorul Oficial 630 din 29 August 2008 (M. Of. 630/2008)
HOTARARE nr. 965 din 27 august 2008 cu privire la rectificarea bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 29 august 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 11 alin. (5) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) bugetul trezoreriei statului pe anul 2008, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 1.539/2007 , se majoreazã la venituri cu suma de 170.059 mii lei, la cheltuieli cu suma de 140.315 mii lei, rezultând un excedent de 29.744 mii lei. (2) structura bugetului trezoreriei statului pe anul 2008, rectificat, ...
Monitorul Oficial 624 din 27 August 2008 (M. Of. 624/2008)
HOTARARE nr. 842 din 13 august 2008 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica "Reabilitare DN 2D Focsani - Ojdula km 0+000 km 118+873" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 27 august 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (1) din legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã amplasamentul lucrãrii de utilitate publicã "reabilitare dn 2d focşani - ojdula km 0+000 km 118+873", potrivit hãrţii topografice prevãzute în anexa nr. 1*).___________ *) anexa nr. 1 se comunicã persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de cãtre compania naţionalã de autostrãzi şi drumuri ...
Monitorul Oficial 617 din 22 August 2008 (M. Of. 617/2008)
HOTARARE nr. 878 din 20 august 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 366/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 22 august 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 366/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii şi tineretului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 277 din 25 aprilie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 11, dupã alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu urmãtorul cuprins: "(1^1) ministrul educaţiei, cercetãrii şi tineretului este ajutat în activitatea sa de ...