Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 2 din 12 iulie 2005
Monitorul Oficial 623 din 19 Iulie 2006 (M. Of. 623/2006)
HOTARARE nr. 859 din 28 iunie 2006 privind aprobarea iesirii din vigoare a unor tratate internationale in domeniul comertului si cooperarii economice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 19 iulie 2006
Având în vedere prevederile art. 6 alin. (10) din actul privind condiţiile de aderare a republicii bulgaria şi a româniei şi adaptãrile tratatelor pe care se întemeiazã uniunea europeanã din tratatul privind aderarea republicii bulgaria şi a româniei la uniunea europeanã, semnat de românia la luxemburg la 25 aprilie 2005, ratificat prin legea nr. 157/2005 , în temeiul prevederilor art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 34 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 acordurile comerciale prevãzute în anexa ...
Monitorul Oficial 638 din 25 Iulie 2006 (M. Of. 638/2006)
HOTARARE nr. 895 din 5 iulie 2006 pentru aplicarea de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a Regulamentului Consiliului nr. 259/93/CEE privind supravegherea si controlul transporturilor de deseuri in, inspre si dinspre Comunitatea Europeana, adoptat la 1 februarie 1993 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 25 iulie 2006
HotĂ?rÂre nr. 895 din 5 iulie 2006 pentru aplicarea de la data aderãrii româniei la uniunea europeanã a regulamentului consiliului nr. 259/93/cee privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre comunitatea europeanã, adoptat la 1 februarie 1993 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 638 din 25 iulie 2006 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 ...
Monitorul Oficial 625 din 20 Iulie 2006 (M. Of. 625/2006)
HOTARARE nr. 925 din 19 iulie 2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 20 iulie 2006
*t* ┌─────────────────────────────────────────────────┬──────────┬───────────────┐ │ tipuri de contracte │ numãr │valoare totalã │ │ │ total │ contrecte ...
Monitorul Oficial 633 din 21 Iulie 2006 (M. Of. 633/2006)
HOTARARE nr. 920 din 12 iulie 2006 privind suplimentarea bugetului Cancelariei Primului-Ministru din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2006, pentru Agentia Nationala pentru Sport EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 21 iulie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, precum şi al art. 11 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã suplimentarea bugetului cancelariei primului-ministru, pentru agenţia naţionalã pentru sport, cu suma de 1.132 mii lei din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, prevãzut în bugetul de stat pe anul 2006, la capitolul 67.01 "culturã, ...
Monitorul Oficial 621 din 18 Iulie 2006 (M. Of. 621/2006)
HOTARARE nr. 888 din 5 iulie 2006 pentru aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2006 al Companiei Nationale "Loteria Romana" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Finantelor Publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 18 iulie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 23 alin. (1) din legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 79/2001 privind întãrirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 59/2002 , cu completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2006 al companiei naţionale "loteria românã" - s.a., aflatã sub autoritatea ministerului finanţelor publice, ...
Monitorul Oficial 613 din 14 Iulie 2006 (M. Of. 613/2006)
HOTARARE nr. 910 din 12 iulie 2006 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii "Deviere DN 28 km 19+500-22+900 pe teritoriul localitatilor Blagesti, oras Pascani, judetul Iasi" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 14 iulie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (1) din legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã amplasamentul lucrãrii de utilitate publicã de interes naţional "deviere dn 28 km 19+500-22+900 pe teritoriul localitãţilor blãgeşti, oraş paşcani, judeţul iaşi", potrivit hãrţii topografice prevãzute în anexa nr. 1*)._____________ *) anexa nr. 1 se comunicã persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de cãtre compania naţionalã de ...
Monitorul Oficial 610 din 14 Iulie 2006 (M. Of. 610/2006)
HOTARARE nr. 902 din 12 iulie 2006 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 50/2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 610 din 14 iulie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic regulamentul privind procedurile, la nivelul guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 50/2005 , republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 243 din 17 martie 2006, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 6, dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu urmãtorul cuprins: "(2^1) În cazul proiectelor de acte ...
Monitorul Oficial 609 din 13 Iulie 2006 (M. Of. 609/2006)
HOTARARE nr. 899 din 12 iulie 2006 privind alocarea unei sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2006, pentru asigurarea unor cheltuieli curente si de capital ale autoritatilor administratiei publice locale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 13 iulie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 30 alin. (2) şi (3) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile ulterioare, şi al art. 11 lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adãugatã pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2006, cu suma de 21.344 mii lei, din fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia guvernului, prevãzut în bugetul de ...
Monitorul Oficial 608 din 13 Iulie 2006 (M. Of. 608/2006)
HOTARARE nr. 882 din 5 iulie 2006 privind constituirea Comisiei nationale de autoevaluare Schengen EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 13 iulie 2006
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 12 alin. (2) şi (3) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se constituie comisia naţionalã de autoevaluare schengen, organism consultativ, fãrã personalitate juridicã, denumit în continuare comisia, pe lângã ministerul administraţiei şi internelor, în scopul coordonãrii, promovãrii şi reprezentãrii politicilor şi acţiunilor de analizã, dezvoltare şi inovare în domeniul implementãrii acquis-ului schengen, în vederea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru aderarea ...
Monitorul Oficial 589 din 07 Iulie 2006 (M. Of. 589/2006)
HOTARARE nr. 880 din 5 iulie 2006 pentru completarea art. 1 din Hotararea Guvernului nr. 640/2005 privind organizarea de catre Romania a celei de-a XI-a Reuniuni la nivel de sefi de stat si de guvern a Organizatiei Internationale a Francofoniei, la Bucuresti, in perioada 25-29 septembrie 2006 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 7 iulie 2006
Având în vedere prevederile art. 12 lit. b) şi c) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic la articolul 1 din hotãrârea guvernului nr. 640/2005 privind organizarea de cãtre românia a celei de-a xi-a reuniuni la nivel de şefi de stat şi de guvern a organizaţiei internaţionale a francofoniei, ...