Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 18 din 7 septembrie 1992
Monitorul Oficial 616 din 27 August 2012 (M. Of. 616/2012)
HOTARARE nr. 6 din 21 august 2012 referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului national din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu, si la confirmarea rezultatelor acestuia EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 27 august 2012
În conformitate cu prevederile art. 146 lit. i) din constituţie, ale art. 46 alin. (1) şi ale art. 47 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, precum şi ale art. 45 alin. (2) şi (3) din legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, curtea constituţională s-a întrunit în plen pentru a verifica dacă a fost respectată procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui româniei, domnul traian băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului. curteaconstată că, în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale menţionate, este ...
Monitorul Oficial 495 din 19 Iulie 2012 (M. Of. 495/2012)
HOTARARE nr. 699 din 11 iulie 2012 privind stabilirea unor masuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.007/2011 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 septembrie 2011 privind denumirile fibrelor textile si etichetarea corespunzatoare si marcarea compozitiei fibroase a produselor textile si de abrogare a Directivei 73/44/CEE a Consiliului si a directivelor 96/73/CE si 2008/121/CE ale Parlamentului European si ale Consiliului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 19 iulie 2012
În scopul asigurării aplicării prevederilor regulamentului (ue) nr. 1.007/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 27 septembrie 2011 privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile şi de abrogare a directivei 73/44/cee a consiliului şi a directivelor 96/73/ce şi 2008/121/ce ale parlamentului european şi ale consiliului,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 prezenta hotărâre stabileşte cadrul legal şi instituţional necesar aplicării directe a regulamentului (ue) nr. 1.007/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 27 septembrie 2011 ...
Monitorul Oficial 224 din 04 Aprilie 2012 (M. Of. 224/2012)
HOTARARE nr. 247 din 27 martie 2012 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Maramures, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Maramures EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 4 aprilie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul maramureş, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 665 şi 665 bis din 9 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. anexa nr. 15 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei bãseşti" se modificã şi se înlocuieşte cu ...
Monitorul Oficial 57 din 24 Ianuarie 2012 (M. Of. 57/2012)
HOTARARE nr. 1.259 din 21 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea anexei nr. 12 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 24 ianuarie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicatã, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 21 şi 22 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobatã prin legea nr. 493/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i(1) anexa nr. 12 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 36 din 17 Ianuarie 2012 (M. Of. 36/2012)
DECIZIE nr. 1.577 din 7 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 6/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope, referitoare la posibilitatea modificarii tabelelor prin hotarare a Guvernului, precum si a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2010, aprobata prin Legea nr. 92/2010, in ansamblu EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 17 ianuarie 2012
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 843 din 28 Noiembrie 2011 (M. Of. 843/2011)
HOTARARE nr. 1.127 din 9 noiembrie 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.353/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Ialomita, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Ialomita EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 28 noiembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 1.353/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului ialomiţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul ialomiţa, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 205 şi 205 bis din 26 martie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. anexa nr. 8 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei alexeni" se modificã şi se completeazã dupã ...
Monitorul Oficial 714 din 11 Octombrie 2011 (M. Of. 714/2011)
HOTARARE nr. 958 din 28 septembrie 2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Braila, precum si al municipiului, oraselor si comunelor din judetul Braila EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 714 din 11 octombrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului brãila, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul brãila, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 378 şi 378 bis din 4 iunie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la anexa nr. 39 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei unirea":a) la ...
Monitorul Oficial 665 din 19 Septembrie 2011 (M. Of. 665/2011)
HOTARARE nr. 852 din 24 august 2011 privind modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.864/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European si pentru stabilirea formei si continutului documentelor care se elibereaza cetatenilor Uniunii Europene si membrilor lor de familie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 19 septembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i hotãrârea guvernului nr. 1.864/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul româniei a cetãţenilor statelor membre ale uniunii europene şi spaţiului economic european şi pentru stabilirea formei şi conţinutului documentelor care se elibereazã cetãţenilor uniunii europene şi membrilor lor de familie, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.051 din 29 decembrie 2006, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. titlul se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"hotÃrÂrepentru aprobarea normelor metodologice de ...
Monitorul Oficial 651 din 13 Septembrie 2011 (M. Of. 651/2011)
HOTARARE din 8 februarie 2011 in Cauza Micu impotriva Romaniei - definitiva la 8 mai 2011, EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 13 septembrie 2011
strasbourg(cererea nr. 29.883/06)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza micu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din elisabet fura, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la 18 ianuarie 2011,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã.procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 29.883/06 îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean suedez, domnul sorin dan micu (reclamantul), a ...
Monitorul Oficial 643 din 08 Septembrie 2011 (M. Of. 643/2011)
HOTARARE nr. 870 din 31 august 2011 privind aprobarea Acordului de colaborare dintre Ministerul Culturii si Patrimoniului National din Romania si Ministerul Culturii din Republica Moldova, semnat la Chisinau la 12 aprilie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 8 septembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã acordul de colaborare dintre ministerul culturii şi patrimoniului naţional din românia şi ministerul culturii din republica moldova, semnat la chişinãu la 12 aprilie 2011. prim-ministruemil boc contrasemneazã: ---------------ministrul culturii şi patrimoniuluinaţional, kelemen hunor p. ministrul afacerilor externe, romulus doru costea,secretar de statbucureşti, 31 august 2011.nr. 870. acordde colaborare între ministerul culturii şi patrimoniului naţional din românia şi ministerul culturii din republica moldovaministerul culturii şi patrimoniului naţional din românia şi ministerul culturii din republica moldova, denumite în continuare pãrţi,bazându-se pe prevederile acordului dintre guvernul ...