Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 18 din 15 aprilie 2013
Monitorul Oficial 315 din 29 Aprilie 2014 (M. Of. 315/2014)
HOTĂRÂRE nr. 328 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 29 aprilie 2014
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al societăţii naţionale "aeroportul internaţional timişoara - traian vuia" - s.a., aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa care ...
Monitorul Oficial 314 din 29 Aprilie 2014 (M. Of. 314/2014)
HOTĂRÂRE nr. 322 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică Proiectare Mine pe Lignit" - S.A. Craiova, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 29 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială "institutul de cercetare Ştiinţifică şi inginerie tehnologică proiectare mine pe lignit" - s.a. craiova, aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din ...
Monitorul Oficial 311 din 28 Aprilie 2014 (M. Of. 311/2014)
HOTĂRÂRE nr. 313 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanţa, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 28 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială "oil terminal" - s.a. constanţa, aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează: ───────────────── ministrul delegat pentru energie, răzvan-eugen nicolescu ministrul finanţelor publice, ioana-maria ...
HOTĂRÂRE nr. 314 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului - S.A., aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 28 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea naţională de Închideri mine valea jiului - s.a., aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2angajarea sumelor alocate de la ...
HOTĂRÂRE nr. 312 din 23 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 28 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru compania naţională a uraniului - s.a. bucureşti, aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: ───────────────── ministrul delegat pentru energie, răzvan-eugen nicolescu ministrul finanţelor publice, ioana-maria ...
Monitorul Oficial 310 din 28 Aprilie 2014 (M. Of. 310/2014)
HOTĂRÂRE din 9 aprilie 2013 în Cauza Flueraş împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 28 aprilie 2014
strasbourg(cererea nr. 17.520/04) definitivĂ 9 iulie 2013hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza flueraş împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 martie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 17.520/04, îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul cosmin dragu ...
Monitorul Oficial 302 din 24 Aprilie 2014 (M. Of. 302/2014)
HOTĂRÂRE nr. 287 din 16 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială Electrocentrale Grup - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 24 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială electrocentrale grup - s.a. bucureşti, aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează: -------------- ministrul delegat pentru energie, răzvan-eugen nicolescu ministrul finanţelor ...
HOTĂRÂRE nr. 292 din 16 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Băiţa" - S.A. Ştei, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 24 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială "băiţa" - s.a. Ştei, aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul economiei,constantin niţă ministrul finanţelor publice, ioana-maria petrescuministrul delegat pentru buget, liviu ...
HOTĂRÂRE nr. 294 din 16 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 24 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "electrica" - s.a. bucureşti, aflată sub autoritatea departamentului pentru energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul ...
HOTĂRÂRE nr. 293 din 16 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Şantierul Naval 2 Mai" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 24 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială "Şantierul naval 2 mai" - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul economiei,constantin niţă ministrul finanţelor publice, ioana-maria petrescuministrul delegat ...