Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 17 din 16 ianuarie 2009
Monitorul Oficial 56 din 29 Ianuarie 2009 (M. Of. 56/2009)
HOTARARE nr. 2.3/I din 21 ianuarie 2009 privind modificarea Listei comunitatilor rome eligibile pentru sprijin in cadrul Programului de interventii prioritare, componenta I a Proiectului de incluziune sociala, aprobata prin Hotararea Consiliului director al Fondului Roman de Dezvoltare Sociala nr. 2/VI/2007 EMITENT: FONDUL ROMAN DE DEZVOLTARE SOCIALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 29 ianuarie 2009
În temeiul art. 9 alin. (1) şi (2), al art. 17 şi 18 din legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea fondului român de dezvoltare socialã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al legii nr. 40/2007 pentru ratificarea acordului de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, destinat finanţãrii proiectului privind incluziunea socialã, semnat la bucureşti la 4 iulie 2006, consiliul director al fondului român de dezvoltare socialã hotãrãşte: art. i lista comunitãţilor rome eligibile pentru sprijin în cadrul programului de intervenţii prioritare, componenta ...
Monitorul Oficial 51 din 28 Ianuarie 2009 (M. Of. 51/2009)
HOTARARE din 13 mai 2008 in Cauza S.C. Editura Orizonturi - S.R.L. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 28 ianuarie 2009
(cererea nr. 15.872/03) curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura-sandstrom, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, alvina gyulumyan, ineta ziemele, luis lopez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 22 aprilie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. ...
HOTARARE nr. 12 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 28 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 40 alin. (1) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 4 şi art. 19 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 221/2008 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, precum şi al art. 12 alin. (2) din legea nr. 161/2003 privind unele mãsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnitãţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ...
Monitorul Oficial 52 din 28 Ianuarie 2009 (M. Of. 52/2009)
HOTARARE nr. 35 din 22 ianuarie 2009 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 28 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 1.720/2008 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 8 din 6 ianuarie 2009, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 3 alineatul (1), dupã punctul 90 se introduce un nou punct, punctul 91, cu urmãtorul cuprins: "91. iniţiazã şi dezvoltã scheme de investiţii verzi." 2. anexa nr. 1 "structura organizatoricã a ...
HOTARARE nr. 34 din 22 ianuarie 2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 28 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 40 alin. (1) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 8 şi al art. 19 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. cap. i dispoziţii generale şi principalele funcţii şi atribuţii art. 1 (1) ministerul finanţelor publice se organizeazã ...
Monitorul Oficial 45 din 27 Ianuarie 2009 (M. Of. 45/2009)
HOTARARE nr. 1 din 15 ianuarie 2009 privind aprobarea Normei nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Normei nr. 14/2007 privind reglementarile contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene aplicabile entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (6) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 57 alin. (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 23 lit. f) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005 , comisia de supraveghere a sistemului de pensii ...
Monitorul Oficial 42 din 23 Ianuarie 2009 (M. Of. 42/2009)
HOTARARE nr. 20 din 22 ianuarie 2009 pentru aprobarea Programului calendaristic privind realizarea actiunilor referitoare la organizarea si desfasurarea alegerilor locale partiale pentru primari din data de 15 februarie 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 23 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 125 alin. (1) şi al art. 131 alin. (1) din legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã programul calendaristic privind realizarea acţiunilor referitoare la organizarea şi desfãşurarea alegerilor locale parţiale pentru primari din data de 15 februarie 2009, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...
Monitorul Oficial 41 din 23 Ianuarie 2009 (M. Of. 41/2009)
HOTARARE nr. 11 din 16 ianuarie 2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 41 din 23 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 40 alin. (1) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. cap. i organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale secŢiunea 1 dispoziţii generale şi principalele obiective şi atribuţii ...
Monitorul Oficial 42 din 23 Ianuarie 2009 (M. Of. 42/2009)
HOTARARE nr. 17 din 16 ianuarie 2009 privind modelele buletinelor de vot care sunt folosite la alegerile locale partiale din perioada 2009-2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 23 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 54 şi al art. 131 alin. (1) din legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic modelele buletinelor de vot care sunt folosite la alegerile locale parţiale din perioada 2009-2012 sunt cele prevãzute în anexele nr. 1-5 la hotãrârea guvernului nr. 271/2008 pentru aprobarea modelului buletinelor de vot care vor fi folosite la alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale din anul 2008, publicatã în monitorul ...
HOTARARE nr. 16 din 16 ianuarie 2009 pentru stabilirea modelului stampilelor care se folosesc la alegerile locale partiale din perioada 2009-2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 23 ianuarie 2009
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 125 alin. (2) şi al art. 131 alin. (1) din legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã modelul ştampilelor care se folosesc la alegerile locale parţiale din perioada 2009-2012, potrivit anexelor nr. 1-6, care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministru ...