Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 10 din 17 mai 2013
Monitorul Oficial 361 din 16 Mai 2014 (M. Of. 361/2014)
HOTĂRÂRE nr. 28 din 24 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 16 mai 2014
Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,consiliul camerei auditorilor financiari din românia, întrunit în şedinţa din data de 24 aprilie 2014, hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul fondurilor europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru ...
Monitorul Oficial 342 din 09 Mai 2014 (M. Of. 342/2014)
HOTĂRÂRE nr. 359 din 30 aprilie 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Programul VI de reabilitare a drumurilor, lot E reabilitare DN14, km 0+000-km 51+100 şi km 57+500-km 89+400, Sibiu-Mediaş-Sighişoara" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 9 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 1.706/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn14, km 0+000-km 51+ 100 şi km 57+500-km 89+400, sibiu-mediaş-sighişoara",guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă amplasamentul obiectivului de investiţii "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn14, km 0+000-km 51+100 şi ...
Monitorul Oficial 344 din 09 Mai 2014 (M. Of. 344/2014)
HOTĂRÂRE nr. 363 din 30 aprilie 2014 privind modificarea şi completarea anexei nr. 43 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 9 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 8 alin. (1), al art. 20 alin. (1) şi al art. 22 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 863 lit. c) şi e), al art. 867 alin. (1) şi al art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea serviciului român de informaţii a unui imobil dobândit de statul român în condiţiile legii, având ...
Monitorul Oficial 341 din 09 Mai 2014 (M. Of. 341/2014)
HOTĂRÂRE nr. 353 din 30 aprilie 2014 pentru aprobarea Programului de acţiuni pe anul 2014 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţie de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 9 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată şi al art. 7 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă "programul de acţiuni pe anul 2014 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic la construcţiile cu destinaţia de locuinţă multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa i de risc seismic şi care prezintă pericol public", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2acţiunile pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie la construcţiile prevăzute în anexă se ...
Monitorul Oficial 340 din 08 Mai 2014 (M. Of. 340/2014)
HOTĂRÂRE nr. 362 din 30 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune CNCIR - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 8 mai 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru compania naţională pentru controlul cazanelor, instalaţiilor de ridicat şi recipientelor sub presiune cncir - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din ...
Monitorul Oficial 332 din 07 Mai 2014 (M. Of. 332/2014)
HOTĂRÂRE nr. 344 din 30 aprilie 2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 7 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 40 alin. (1) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 9/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale şi al art. 4 şi 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. i organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor ...
Monitorul Oficial 334 din 07 Mai 2014 (M. Of. 334/2014)
HOTĂRÂRE nr. 351 din 30 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Societăţii Comerciale "Comicex" - S.A., la care Ministerul Afacerilor Interne îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar unic EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 7 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al societăţii comerciale "comicex" - s.a., la care ministerul afacerilor interne îndeplineşte atribuţiile pe care statul român le are în calitate de acţionar unic, prevăzut în anexa care face parte ...
Monitorul Oficial 332 din 07 Mai 2014 (M. Of. 332/2014)
HOTĂRÂRE nr. 347 din 30 aprilie 2014 privind suplimentarea bugetului Ministerului Culturii pe anul 2014 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 7 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 46 alin. (2) din legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă suplimentarea bugetului ministerului culturii pe anul 2014 cu suma de 109 mii lei, la capitolul 67.01 "cultură, recreere şi religie", titlul 10 "cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul ministerului finanţelor publice - "acţiuni generale".art. 2se aprobă suplimentarea bugetului ministerului culturii pe anul 2014 cu suma de 2.528 mii lei, la capitolul 67.01 "cultură, recreere şi religie", titlul 51 "transferuri între unităţi ale administraţiei publice", ...
Monitorul Oficial 334 din 07 Mai 2014 (M. Of. 334/2014)
HOTĂRÂRE nr. 350 din 30 aprilie 2014 privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la titlul 10 "Cheltuieli de personal", pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, de Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învăţământului şi cercetării, precum şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 7 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 46 alin. (2) din legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă suplimentarea bugetului ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, pe anul 2014, cu suma de 2.748 mii lei, la capitolul 68.01 "asigurări şi asistenţă socială", titlul 10 "cheltuieli de personal", din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul ministerului finanţelor publice - "acţiuni generale".art. 2sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. ...
HOTĂRÂRE nr. 348 din 30 aprilie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Institutul de Proiectări Chimice IPROCHIM" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 7 mai 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială "institutul de proiectări chimice iprochim" - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează: -------------- ministrul economiei,constantin niţă ministrul finanţelor ...