Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare din 2 noiembrie 2010
Monitorul Oficial 91 din 03 Februarie 2015 (M. Of. 91/2015)
HOTĂRÂRE nr. 56 din 28 ianuarie 2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2010 pentru adoptarea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a asistenţei financiare comunitare acordate României prin Fondul european de ajustare la globalizare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 91 din 3 februarie 2015
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 13 din ordonanţa de urgenţă guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi al art. 5 din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. i hotărârea guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată ...
Monitorul Oficial 832 din 14 Noiembrie 2014 (M. Of. 832/2014)
HOTĂRÂRE nr. 1.014 din 11 noiembrie 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilului proprietate privată situat pe amplasament suplimentar, necesar pentru realizarea unei amenajări pentru protecţia lucrării publice de interes naţional "Lărgire la 4 benzi DN 5 Adunaţii-Copăceni-Giurgiu, km 23+200-km 59+100" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 14 noiembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 130/1995 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "autostrada bucureşti-giurgiu, tronsonul adunaţii-copăceni-giurgiu", precum şi unele măsuri de realizare a acestuia,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes naţional "lărgire la 4 benzi dn 5 adunaţii-copăceni-giurgiu, km 23+200-km 59+100", potrivit hărţii ...
HOTĂRÂRE nr. 1.013 din 11 noiembrie 2014 pentru suplimentarea pe anul 2014 a sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru unele imobile proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 685/2007 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Varianta de ocolire Lugoj" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 14 noiembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi alin. (3) lit. a), art. 5 alin. (1) şi art. 8 alin. (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 562 alin. (3) şi art. 863 lit. b) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 622 din legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 11 ...
Monitorul Oficial 688 din 19 Septembrie 2014 (M. Of. 688/2014)
HOTĂRÂRE nr. 799 din 17 septembrie 2014 privind implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 19 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al regulamentului (ue) nr. 223/2014 al parlamentului european şi al consiliului din 11 martie 2014 privind fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane şi al regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de ...
Monitorul Oficial 680 din 17 Septembrie 2014 (M. Of. 680/2014)
HOTĂRÂRE din 5 noiembrie 2013 în Cauza Branişte împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 17 septembrie 2014
Strasbourg(cererea nr. 19.099/04)definitivĂla 24 martie 2014hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza branişte împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, luis lopez guerra, nona tsotsoria, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 octombrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 19.099/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul ...
Monitorul Oficial 664 din 10 Septembrie 2014 (M. Of. 664/2014)
HOTĂRÂRE nr. 769 din 4 septembrie 2014 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 664 din 10 septembrie 2014
Având în vedere prevederile art. 68 alin. (1) lit. a) şi alin. (8) şi art. 69 alin. (1) şi (4) din regulamentul (ce) nr. 73/2009 al consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a regulamentelor (ce) nr. 1.290/2005, (ce) nr. 247/2006, (ce) nr. 378/2007 şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.782/2003, modificat prin regulamentul (ue) nr. 1.310/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor ...
Monitorul Oficial 648 din 03 Septembrie 2014 (M. Of. 648/2014)
HOTĂRÂRE din 25 februarie 2014 în Cauza Văduva împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 3 septembrie 2014
Strasbourg(cererea nr. 27.781/06)definitivĂla 25 mai 2014hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza văduva împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, dragoljub popovic, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 februarie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 27.781/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant român, domnul ion irinel ...
Monitorul Oficial 601 din 12 August 2014 (M. Of. 601/2014)
HOTĂRÂRE din 25 februarie 2014 în Cauza Ostace împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 august 2014
Strasbourg(cererea nr. 12.547/06)hotărârea devine definitivă în condiţiile stabilite la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza ostace împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, dragoljub popovic, luis lopez guerra, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 februarie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 12.547/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul augustin ostace (reclamantul), ...
Monitorul Oficial 547 din 24 Iulie 2014 (M. Of. 547/2014)
HOTĂRÂRE nr. 155 din 29 mai 2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 24 iulie 2014
Având în vedere nota nr. 30.351 din 23 mai 2014 privind proiectul regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice curţii de conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi,în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicată, şi ale art. 5 pct. 5.11 lit. d) din regulamentul propriu al plenului curţii de conturi, aprobat prin hotărârea nr. 153 din 15 decembrie 2010,în temeiul prevederilor art. 59 din legea nr. 94/1992, republicată,plenul curţii de conturi, întrunit în şedinţa din data de 29 mai 2014, adoptă prezenta hotărâre.art. 1se ...
Monitorul Oficial 504 din 07 Iulie 2014 (M. Of. 504/2014)
HOTĂRÂRE nr. 555 din 2 iulie 2014 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea alin. (3) al art. 23 din Regulamentul (CE) nr. 1.857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001, schemelor de ajutor de stat instituite în temeiul acestuia, precum şi pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 207/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 7 iulie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 23 alin. (3) din regulamentul (ce) nr. 1.857/2006 al comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din tratat ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole şi de modificare a regulamentului (ce) nr. 70/2001, modificat de regulamentul (ue) nr. 1.114/2013 al comisiei din 7 noiembrie 2013 de modificare a regulamentului (ce) nr. 1.857/2006 cu privire la perioada de aplicare a acestuia, precum şi al art. 11 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare ...