Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hot r rea nr 6 din 5 octombrie 2024
Monitorul Oficial 55 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 55/2024)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.786 din 11 octombrie 2024 la nivel de grup de unităţi aflate în subordinea/administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.M.B.) pentru perioada 2024-2026, înregistrat la M.M.S.S. - U.D.S.P.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 14 noiembrie 2024
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului colectiv de muncă s-a avut în vedere legislaţia în vigoare.(3) În sensul prezentului contract, termenul angajator/unitate desemnează pe cel care angajează, respectiv:- administraţia spitalelor şi serviciilor medicale bucureşti (a.s.s.m.b.), instituţie de specialitate a administraţiei publice locale şi autoritate locală în domeniul asistenţei de sănătate publică, conform atribuţiilor sale stabilite prin actul de înfiinţare şi regulamentul de organizare şi funcţionare;– unităţile sanitare (spitalele) reprezentate prin manager, ...
Monitorul Oficial 1135 bis din 13 Noiembrie 2024 (M. Of. 1135 bis/2024)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 12 noiembrie 2024 privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1135 bis din 13 noiembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.626 din 12 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1135 din 13 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ghidul solicitantului condiţii specifice de accesare a finanţării sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare aenergiei electrice (baterii) cu finanţare din fondul pentru modernizare 2024cuprinscapitolul 1. informaŢii despre procedura de selecŢie a proiectelor1.1. domeniul de investiţii aferent şi obiectivul specific1.1.1. definiţii1.2. perioada de depunere a propunerilor de proiecte1.3. acţiunile şi activităţile finanţabile1.3.1. acţiunile finanţabile1.3.2. activităţile finanţabile1.5. indicatori1.6. alocarea stabilită pentru procedura de ofertare concurenţială1.7. valoarea maximă a finanţării din fondul pentru modernizare1.8. ajutor de statcapitolul 2. ...
Monitorul Oficial 1103 bis din 05 Noiembrie 2024 (M. Of. 1103 bis/2024)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 28 octombrie 2024 aferent acţiunii: 3.1.1 - Sprijin pregătitor pentru constituirea/consolidarea capacităţii grupurilor de acţiune locale şi elaborarea strategiilor de dezvoltare locală pentru zonele în care se practică pescuitul şi acvacultura, versiunea 1 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1103 bis din 5 noiembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 405 din 28 octombrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1103 din 5 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) programul pentru acvaculturĂ Şi pescuit 2021 - 2027 ghidul solicitantuluiprioritatea: 3 facilitarea dezvoltării unei economii albastre durabile în zonele costiere, insulare şi continentale şi favorizarea dezvoltării durabile a comunităţilor care practică pescuitul şi acvaculturaobiectiv specific: 3.1 facilitarea unei economii albastre durabile în zonele costiere, insulare şi continentale şi favorizarea dezvoltării durabile a comunităţilor care practică pescuitul şi acvaculturaacţiunea 3.1.1 sprijin pregătitor pentru constituirea/consolidarea capacităţii grupurilor de acţiune locale şi elaborarea strategiilor de dezvoltare locală pentru zonele ...
Monitorul Oficial 1112 din 07 Noiembrie 2024 (M. Of. 1112/2024)
DECIZIA nr. 341 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1112 din 7 noiembrie 2024
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 1102 din 05 Noiembrie 2024 (M. Of. 1102/2024)
DECIZIA nr. 49 din 7 octombrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, ale art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 1.370 din Codul civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1102 din 5 noiembrie 2024
Dosar nr. 1.521/1/2024completul compus din: ┌────────┬─────────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei penale││cristina│a Înaltei curţi de casaţie şi││marcu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────┼─────────────────────────────┤│ilie │ ││iulian │- judecător la secţia penală ││dragomir│ ...
Monitorul Oficial 1063 din 23 Octombrie 2024 (M. Of. 1063/2024)
DECIZIA nr. 233 din 23 aprilie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1063 din 23 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1061 din 23 Octombrie 2024 (M. Of. 1061/2024)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 200 din 21 octombrie 2022 referitoare la anulare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Constanţa PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1061 din 23 octombrie 2024
Dosar nr. 446/36/2021*completul compus din: ┌──────────────┬───────────────────────┐│preşedinte │- maria timoaşcă │├──────────────┼───────────────────────┤│grefier │- mariana nica │└──────────────┴───────────────────────┘pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ şi fiscal formulate de reclamanta societatea vila regal - s.r.l., cu sediul în localitatea costineşti, vila belvedere b3, judeţul constanţa, şi cu sediul procesual ales la cabinet de avocat stoica alin marius, în bucureşti, bd. pieptănari nr. 84, bl. p7, ap. 2, sectorul 5, în contradictoriu cu pârâţii: agenţia pentru Întreprinderi mici ...
Monitorul Oficial 1058 din 22 Octombrie 2024 (M. Of. 1058/2024)
DECIZIA nr. 15 din 16 septembrie 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1058 din 22 octombrie 2024
Dosar nr. 1.130/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│eleni │- preşedintele delegat al││cristina │secţiei penale ││marcu ...
Monitorul Oficial 1054 din 21 Octombrie 2024 (M. Of. 1054/2024)
ORDIN nr. 5.135 din 11 octombrie 2024 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, şi a normelor metodologice privind implementarea acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1054 din 21 octombrie 2024
Văzând referatul de aprobare nr. 5.135 r din 11.10.2024 al direcţiei generale asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerul sănătăţii şi nr. dg 7.129 din 15.10.2024 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere dispoziţiile art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 4 din hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare ...
Monitorul Oficial 1043 din 17 Octombrie 2024 (M. Of. 1043/2024)
ORDIN nr. 7.235 din 10 octombrie 2024 privind aprobarea Registrului de experţi ai Comisiei Naţionale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1043 din 17 octombrie 2024
Având în vedere:- prevederile art. 154 alin. (2) lit. b) din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile ordinului ministrului educaţiei nr. 5.760/2024 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiei naţionale de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare (cnatdcu);– referatul de aprobare nr. 445/dgÎu din 19.09.2024,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. 1comisia naţională de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare (cnatdcu) este sprijinită în activitatea sa, în mandatul 2024-2028, de un registru de ...