Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hot r re nr 1 287 din 4 noiembrie 2003
Monitorul Oficial 7 din 09 Ianuarie 2025 (M. Of. 7/2025)
CODUL SILVIC din 20 decembrie 2024 (Legea nr. 331/2024) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 7 din 9 ianuarie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul de reglementare şi domeniul de aplicareart. 1fondul forestier naţional(1) terenurile cu destinaţie forestieră constituie fondul forestier naţional al româniei, denumit în continuare ffn, şi se supun prevederilor prezentei legi. (2) terenurile cu destinaţie forestieră sunt cele cuprinse în amenajamente silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, inclusiv cu modificările de suprafaţă, conform operaţiunilor de intrări-ieşiri efectuate şi/sau actelor administrative emise în condiţiile legii.(3) terenurile cu destinaţie forestieră au următoarele categorii de folosinţă:a) terenuri cu păduri;b) terenuri în curs de regenerare;c) terenuri destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri ...
Monitorul Oficial 1 din 03 Ianuarie 2025 (M. Of. 1/2025)
DECIZIA nr. 318 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de până la" din cuprinsul art. 14 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a dispoziţiilor alin. (5) din acelaşi articol, a sintagmei "structurile centrale ale instituţiilor" din cuprinsul art. 23 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, a dispoziţiilor art. 38 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1 din 3 ianuarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1305 bis din 23 Decembrie 2024 (M. Of. 1305 bis/2024)
Monitorul Oficial 1270 din 17 Decembrie 2024 (M. Of. 1270/2024)
HOTĂRÂRE nr. 1.535 din 27 noiembrie 2024 privind actualizarea valorii de inventar a imobilului 1009, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, transmiterea unei părţi din acesta din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a unei unităţi de cult, precum şi modificarea anexelor nr. 4 şi 40 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1270 din 17 decembrie 2024
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1), art. 868, 869 şi al art. 874 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 288 alin. (1), art. 299, 349, 350, 351, şi 352 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (1) şi (2) ...
Monitorul Oficial 1214 bis din 03 Decembrie 2024 (M. Of. 1214 bis/2024)
STRATEGIA din 21 noiembrie 2024 industrială a României 2024 - 2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1214 bis din 3 decembrie 2024
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.470 din 21 noiembrie 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1214 din 3 decembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) prefaŢĂprezenta strategie a fost elaborată în cadrul proiectului cu titlul "creşterea capacităţii administrative a ministerului economiei, antreprenorialului şi turismului în vederea consolidării politicilor industriale şi de supraveghere a pieţei interne" - cod sipoca 1274, finanţat prin programul operaţional capacitate administrativă 2014-2020 în perioada august - decembrie 2023.documentul şi analizele care stau la baza lui au fost elaborate de către ministerul economiei, antreprenorialului şi turismului, direcţia politici industriale şi finanţări pentru industrie în colaborare ...
Monitorul Oficial 1135 bis din 13 Noiembrie 2024 (M. Of. 1135 bis/2024)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 12 noiembrie 2024 privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare EMITENT: Ministerul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1135 bis din 13 noiembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.626 din 12 noiembrie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1135 din 13 noiembrie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) ghidul solicitantului condiţii specifice de accesare a finanţării sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare aenergiei electrice (baterii) cu finanţare din fondul pentru modernizare 2024cuprinscapitolul 1. informaŢii despre procedura de selecŢie a proiectelor1.1. domeniul de investiţii aferent şi obiectivul specific1.1.1. definiţii1.2. perioada de depunere a propunerilor de proiecte1.3. acţiunile şi activităţile finanţabile1.3.1. acţiunile finanţabile1.3.2. activităţile finanţabile1.5. indicatori1.6. alocarea stabilită pentru procedura de ofertare concurenţială1.7. valoarea maximă a finanţării din fondul pentru modernizare1.8. ajutor de statcapitolul 2. ...
Monitorul Oficial 1113 din 07 Noiembrie 2024 (M. Of. 1113/2024)
HOTĂRÂRE nr. 0999 din 10 august 2022 privind trecerea unui imobil aflat în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, atribuirea destinaţiei acestuia ca reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului român şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1113 din 7 noiembrie 2024
Având în vedere prevederile legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, precum şi ale normelor de aplicare a legii, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.214/2001 pentru stabilirea modalităţilor de exercitare a drepturilor prevăzute de legea nr. 406/2001, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 296 alin. (1), art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 863 lit. e) şi art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ...
Monitorul Oficial 1084 din 30 Octombrie 2024 (M. Of. 1084/2024)
NORME METODOLOGICE SPECIFICE din 19 noiembrie 2014 privind organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1084 din 30 octombrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. m.120 din 19 noiembrie 2014 (*republicat*), publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.084 din 30 octombrie 2024.──────────a. dispoziţii generale1. În ministerul apărării naţionale, controlul financiar preventiv propriu este organizat potrivit prevederilor ordonanţei guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu, aprobate prin ordinul ministrului finanţelor publice nr. 923/2014, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale dispoziţiilor prezentelor norme metodologice specifice.1.1. controlul ...
Monitorul Oficial 879 bis din 02 Septembrie 2024 (M. Of. 879 bis/2024)
PLAN DE MANAGEMENT din 23 august 2024 al sitului Natura 2000 ROSCI0290 Coridorul Ialomiţei, al sitului Natura 2000 R0SPA0152 Coridorul Ialomiţei şi al ariei naturale protejate de interes naţional Pădurea Alexeni - cod III.2 (R0NPA0850) EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 879 bis din 2 septembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.851 din 23 august 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 879 din 2 septembrie 2024.──────────cuprins1. informaŢii generale1.1. descrierea sintetică a planului de management1.2. procesul de elaborare al planului de management1.3. descrierea ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.1. ariile naturale protejate vizate de planul de management1.3.2. localizarea ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.3. limitele ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.4. zonarea internă a ariei naturale protejate2. mediul abiotic al ariilor naturale protejate2.1. geologie2.2. hidrografie2.3. pedologie2.4. clima2.5. elemente de interes conservativ, de tip abiotic3. mediul biotic al ariilor ...
Monitorul Oficial 905 din 06 Septembrie 2024 (M. Of. 905/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 4 septembrie 2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 905 din 6 septembrie 2024
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice a româniei,ţinând cont că pentru românia a fost declanşată procedura de deficit excesiv, întrucât deficitul calculat potrivit metodologiei sistemului european de conturi a depăşit pragul stabilit de reglementările europene de 3% din produsul intern brut în anul 2019, iar în prezent datorită deficitului bugetar conform sistemului european de conturi ...