Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ghidul solicitantului din 10 decembrie 2018
Monitorul Oficial 1024 din 03 Noiembrie 2020 (M. Of. 1024/2020)
ORDIN nr. 1.182 din 16 octombrie 2020 privind modificarea Schemei de ajutor de minimis "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în oraşe/municipii cu populaţie de peste 20.000 locuitori", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, POCU 2014-2020, axa prioritară 5 "Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii", obiectivul specific 5.1 "Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (romă şi nonromă) din oraşe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populaţie aparţinând minorităţii rome, prin implementarea de măsuri/operaţiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC", aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 1.581/2019 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1024 din 3 noiembrie 2020
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 965 bis din 20 Octombrie 2020 (M. Of. 965 bis/2020)
PROCEDURĂ din 19 octombrie 2020 de implementare a măsurii "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 965 bis din 20 octombrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.083 din 19 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 965 din 20 octombrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-i9, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3, a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.furnizorul ajutorului de stat este ...
Monitorul Oficial 954 din 16 Octombrie 2020 (M. Of. 954/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 954 din 16 octombrie 2020
Prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de covid19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, s-a avut în vedere instituirea unor măsuri de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, denumite în continuare imm-uri, care s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgenţă cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activităţile imm-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, iar personalul angajat a fost trimis în şomaj tehnic, fie de ...
Monitorul Oficial 951 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 951/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 172 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobarea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru reglementarea serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate urbane EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 951 din 15 octombrie 2020
Având în vedere faptul că serviciile publice de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate alături de serviciile de transport public local de călători sau de alimentare cu gaze naturale fac parte din categoria serviciilor comunitare de utilităţi publice care angajează românia şi localităţile urbane pe drumul ireversibil al modernizării şi creşterii standardelor de locuit,luând în considerare faptul că proiectele de infrastructură de alimentare cu apă şi canalizare a localităţilor urbane şi rurale au sursa de finanţare asigurată din fonduri externe nerambursabile, respectiv în cadrul programului operaţional infrastructură mare, denumit în continuare poim, în perioada de programare 2014-2020, ...
Monitorul Oficial 902 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 902 bis/2020)
PROCEDURĂ din 30 septembrie 2020 de implementare a măsurii "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin Ordonanţa de urgenţă nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 902 bis din 5 octombrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.989 din 30 septembrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 902 din 5 octombrie 2020.──────────1. obiectivul măsuriiobiectivul principal al schemei de ajutor de stat îl constituie acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, denumit în continuare poc, în contextul crizei provocate de covid-19, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 3 din prezenta procedură, a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului sars-cov-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.schema este implementată ...
Monitorul Oficial 811 bis din 03 Septembrie 2020 (M. Of. 811 bis/2020)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 28 august 2020 elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 332/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 811 bis din 3 septembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.658 din 28 august 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 811 din 3 septembrie 2020.──────────revizia 4, august 2020acest document reprezintă un îndrumar în vederea obţinerii acordului pentru finanţare de către întreprinderile solicitante în cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă, instituită prin h.g. nr. 332/2014, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 336/08.05.2014, cu modificările şi completările ulterioare.informaţii privind modul de completare a documentelor justificative ce urmează a fi depuse împreună cu cererea de acord pentru finanţare în temeiul acestei ...
Monitorul Oficial 813 bis din 03 Septembrie 2020 (M. Of. 813 bis/2020)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 28 august 2020 elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 813 bis din 3 septembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.659 din 28 august 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 813 din 3 septembrie 2020.────────── (a se vedea imaginea asociată) - revizia 4, august 2020 -acest document reprezintă un îndrumar pentru solicitanţii de ajutor de stat în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin realizarea de investiţii, instituită prin h.g. nr. 807/2014, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 714/30.09.2014, modificată şi completată prin h.g. nr. 357/2016, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 377/17.05.2016, h.g. nr. 476/2018, publicată în monitorul oficial partea i, nr. 580/09.07.2018, ...
Monitorul Oficial 813 din 03 Septembrie 2020 (M. Of. 813/2020)
ORDIN nr. 2.659 din 28 august 2020 privind aprobarea Ghidului solicitantului elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie şi a Ghidului de plată a ajutorului de stat acordat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 813 din 3 septembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. iii din hotărârea guvernului nr. 628/2020 privind modificarea şi completarea hotărârii guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie;– referatul nr. 626.769 din 14.08.2020 al direcţiei generale ajutor de stat,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1se aprobă ghidul solicitantului elaborat în baza hotărârii guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major ...
Monitorul Oficial 683 bis din 31 Iulie 2020 (M. Of. 683 bis/2020)
PROGRAMUL din 22 iulie 2020 statistic naţional anual 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 bis din 31 iulie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 586 din 22 iulie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 683 din 31 iulie 2020.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole individuale şi unităţile cu personalitate juridică la începutul anului 2020 pe raza localităţiivaloarea ...
Monitorul Oficial 696 din 04 August 2020 (M. Of. 696/2020)
ORDIN nr. 858 din 21 iulie 2020 privind modificarea şi completarea schemei de ajutor de stat pentru organizarea şi derularea de programe de formare a adulţilor, "Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi -, obiectivul specific: 3.12 - Îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe/competenţe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor identificate conform SNC şi SNCDI ale angajaţilor, aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 931/2018 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 696 din 4 august 2020
Luând în considerare prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 347 din ...