Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decretul lege nr 42 din 29 ianuarie 1990
Monitorul Oficial 615 din 23 Iunie 2022 (M. Of. 615/2022)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 23 iunie 2022
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 50/2022 pentru modificarea şi completarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 434 din 4 mai 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.cap. iorganizarea senatuluisecŢiunea 1constituirea senatuluiart. 1(1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.(2) parlamentul este alcătuit din camera deputaţilor şi senat.art. 2(1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în condiţiile excepţionale prevăzute de constituţie.(2) senatul se organizează şi funcţionează potrivit dispoziţiilor constituţiei, ale legii nr. ...
Monitorul Oficial 326 din 04 Aprilie 2022 (M. Of. 326/2022)
DECIZIA nr. 9 din 21 februarie 2022 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 326 din 4 aprilie 2022
Dosar nr. 2.825/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│carmen │- judecător la secţia i ││georgeta │civilă ││negrilă │ ...
Monitorul Oficial 214 din 03 Martie 2022 (M. Of. 214/2022)
DECIZIA nr. 875 din 16 decembrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi ale art. 27 alin. (2^3) lit. c) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 214 din 3 martie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1210 din 21 Decembrie 2021 (M. Of. 1210/2021)
DECIZIA nr. 648 din 19 octombrie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a Legii nr. 51/1995, în ansamblul său, a Legii nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în ansamblul său, şi a Legii nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1210 din 21 decembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1202 din 18 Decembrie 2021 (M. Of. 1202/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1202 din 18 decembrie 2021
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, precum şi predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,ţinând seama de faptul că la fundamentarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 este necesar ca măsurile fiscal-bugetare să fie aprobate prin acte normative,luând în considerare recomandarea consiliului din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din românia, potrivit ...
Monitorul Oficial 1107 din 22 Noiembrie 2021 (M. Of. 1107/2021)
ACT ADIŢIONAL nr. 2 din 18 noiembrie 2021 pentru anul 2021 pentru actualizarea Contractului de servicii publice de transport cu metroul pentru anii 2020-2024 al Societăţii de Transport cu Metroul Bucureşti "METROREX" - S.A., aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 697/2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1107 din 22 noiembrie 2021
──────────conţinut de ordinul nr. 1.409 din 18 noiembrie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1107 din 22 noiembrie 2021.──────────Încheiat între:ministerul transporturilor şi infrastructurii, cu sediul în municipiul bucureşti, bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, reprezentat legal prin domnul dan vîlceanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, interimar, în calitate de autoritate contractantă,şisocietatea de transport cu metroul bucureşti „metrorex“ - s.a., denumită în continuare metrorex - s.a., cu sediul în municipiul bucureşti, bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, prin domnul Ştefan paraschiv, director general, în calitate de operator,denumite în continuare în mod individual partea şi în mod colectiv părţile.În ...
Monitorul Oficial 1066 din 08 Noiembrie 2021 (M. Of. 1066/2021)
DECIZIA nr. 60 din 20 septembrie 2021 referitoare la interpretarea art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990, în forma modificată prin Legea nr. 232/2020 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1066 din 8 noiembrie 2021
Dosar nr. 1.618/1/2021┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei││denisa-angelica│de contencios ││stănişor │administrativ şi ││ │fiscal - preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│ ...
Monitorul Oficial 913 din 23 Septembrie 2021 (M. Of. 913/2021)
DECIZIA nr. 13 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 60 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 913 din 23 septembrie 2021
Dosar nr. 1.238/1/2021 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 832 din 31 August 2021 (M. Of. 832/2021)
ORDONANŢĂ nr. 8 din 30 august 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 832 din 31 august 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i poz. 3 şi 14 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 16 alineatul (3), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:"d) de la data înregistrării la organul fiscal central, pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii ...
Monitorul Oficial 731 bis din 26 Iulie 2021 (M. Of. 731 bis/2021)
ANEXE din 19 iulie 2021 referitoare la documentele justificative privind raportarea activităţii realizate de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente - formulare unice pe ţară, fără regim special EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 731 bis din 26 iulie 2021
──────────conţinute de ordinul nr. 705 din 19 iulie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 731 din 26 iulie 2021.──────────anexa 1-a ┌─────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐│casa de asigurări de sănătate │ ...