Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 525 din 1 decembrie 2000
Monitorul Oficial 1121 din 29 Noiembrie 2004 (M. Of. 1121/2004)
LEGE nr. 511 din 22 noiembrie 2004 bugetului de stat pe anul 2005 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora, pe capitole şi subcapitole, al cheltuielilor pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, precum şi pentru sumele alocate din venituri proprii, pentru anul 2005.art. 2 (1) sinteza bugetului de stat pe anul 2005, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul ...
Monitorul Oficial 656 din 21 Iulie 2004 (M. Of. 656/2004)
ORDONANŢĂ nr. 49 din 15 iulie 2004 cu privire la rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 21 iulie 2004
În temeiul art. 108 din constituţie, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 291/2004 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi al art. 6 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. 1bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2004, aprobate prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 864 din 4 decembrie 2003, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2modificările bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 şi ...
Monitorul Oficial 657 din 21 Iulie 2004 (M. Of. 657/2004)
ORDONANŢĂ nr. 48 din 15 iulie 2004 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 21 iulie 2004
În temeiul art. 108 din constituţie, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 291/2004 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi al art. 6 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2004, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 853 şi nr. 853 bis din 2 decembrie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) sinteza modificărilor bugetului de stat pe anul 2004, detaliată ...
Monitorul Oficial 933 bis din 24 Decembrie 2003 (M. Of. 933 bis/2003)
PRESCRIPTIE TEHNICA din 5 decembrie 2003 PT C 7-2003 - CERINTE TEHNICE PRIVIND UTILIZAREA, REPARAREA, VERIFICAREA, SCOATEREA DIN UZ SI CASAREA DISPOZITIVELOR DE SIGURANTA*) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 933 bis din 24 decembrie 2003
*) aprobata prin ordinul nr. 308 din 5 decembrie 2003 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 933 din 24 decembrie 2003. pt c 7-2003 inspecţia de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat ...
Monitorul Oficial 910 bis din 19 Decembrie 2003 (M. Of. 910 bis/2003)
PRESCRIPTII TEHNICE din 5 decembrie 2003 PT C 8-2003, editia 1, "Cerinte tehnice privind amplasarea-instalarea, asamblarea, exploatarea, repararea, distributia si verificarea instalatiilor de gaze petroliere*) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 910 bis din 19 decembrie 2003
_____________ *) aprobat prin ordinul nr. 309 din 5 decembrie 2003 , a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 910 din 19 decembrie 2003 anexĂ inspecţia de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat - iscir -*t*─────────────────────────────────────────────────────────────────── ...
Monitorul Oficial 933 din 24 Decembrie 2003 (M. Of. 933/2003)
ORDIN nr. 308 din 5 decembrie 2003 pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT C 7-2003, editia 1, "Cerinte tehnice privind utilizarea, repararea, verificarea, scoaterea din uz si casarea dispozitivelor de siguranta" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 24 decembrie 2003
În aplicarea hotãrârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 7 iulie 2003, şi având în vedere referatul de aprobare prezentat, ministrul economiei şi comerţului emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba prescripţia tehnica ...
Monitorul Oficial 910 din 19 Decembrie 2003 (M. Of. 910/2003)
ORDIN nr. 309 din 5 decembrie 2003 pentru aprobarea Prescriptiei tehnice PT C 8-2003, editia 1, "Cerinte tehnice privind amplasarea-instalarea, asamblarea, exploatarea, repararea, distributia si verificarea instalatiilor de gaze petroliere lichefiate" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 19 decembrie 2003
În aplicarea hotãrârii guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, în temeiul hotãrârii guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi comerţului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 7 iulie 2003, şi având în vedere referatul de aprobare prezentat, ministrul economiei şi comerţului emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba prescripţia tehnica ...
Monitorul Oficial 864 din 04 Decembrie 2003 (M. Of. 864/2003)
LEGE nr. 519 din 3 decembrie 2003 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 4 decembrie 2003
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe capitole şi subcapitole şi al cheltuielilor pe destinaţii, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi creditele externe, pentru anul 2004.art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/04.(2) bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 se stabileşte la venituri în sumă de 152.383,0 miliarde lei, la cheltuieli ...
Monitorul Oficial 853 din 02 Decembrie 2003 (M. Of. 853/2003)
LEGE nr. 507 din 28 noiembrie 2003 bugetului de stat pe anul 2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 2 decembrie 2003
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe capitole şi subcapitole, al cheltuielilor pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, precum şi pentru sumele alocate din venituri proprii, pentru anul 2004. art. 2 (1) sinteza bugetului de stat pe anul 2004, detaliatã la venituri pe capitole şi ...
Monitorul Oficial 202 bis din 26 Martie 2002 (M. Of. 202 bis/2002)
ANEXA din 13 martie 2002 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2002 pentru modificarea unor anexe la Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, precum si a unor alte acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 202 bis din 26 martie 2002
Anexele nr. 3/15, 3/16, 3/18-3/22, 3/27, 3/29, 3/30 şi nr. 3/32 la ordonanţa de urgenta a guvernului nr. 30/2002 pentru modificarea unor anexe la legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, precum şi a unor alte acte normative, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 202 din 26 martie 2002.anexa 3 lista ordonatorilor principali de credite ale căroranexe la bugetele aprobate prin legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 se modifica┌──────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ cod │ denumirea ordonatorului principal de credite ...