Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 442 din 9 noiembrie 2000
Monitorul Oficial 1121 din 29 Noiembrie 2004 (M. Of. 1121/2004)
LEGE nr. 511 din 22 noiembrie 2004 bugetului de stat pe anul 2005 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora, pe capitole şi subcapitole, al cheltuielilor pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, precum şi pentru sumele alocate din venituri proprii, pentru anul 2005.art. 2 (1) sinteza bugetului de stat pe anul 2005, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul ...
Monitorul Oficial 1018 din 04 Noiembrie 2004 (M. Of. 1018/2004)
HOTĂRÂRE nr. 1.711 din 14 octombrie 2004 privind înfiinţarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi prin reorganizarea Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă Iaşi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1018 din 4 noiembrie 2004
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 7 alin. (1) şi al art. 8 alin. (3) din legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a academiei de Ştiinţe agricole şi silvice "gheorghe ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se înfiinţează staţiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură iaşi, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii, cu sediul social în municipiul iaşi, şos. voineşti nr. 175, judeţul iaşi, în subordinea academiei de Ştiinţe agricole şi silvice "gheorghe ionescu-Şişeşti", prin reorganizarea staţiunii de cercetare şi producţie pomicolă ...
Monitorul Oficial 1011 din 02 Noiembrie 2004 (M. Of. 1011/2004)
DECRET nr. 825 din 25 octombrie 2004 privind conferirea "Crucii Comemorative a celui de-al doilea Razboi Mondial, 1941-1945" EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.011 din 2 noiembrie 2004
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicatã, ale art. 2 alin. (1) din legea nr. 68/1994 , republicatã, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. c pct. iii şi ale art. 11 alin. (2) pct. v.3 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile ulterioare, având în vedere propunerea ministrului apãrãrii naţionale, pentru servicii militare aduse româniei în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, preşedintele româniei decreteazã: articol unic ...
Monitorul Oficial 657 din 21 Iulie 2004 (M. Of. 657/2004)
ORDONANŢĂ nr. 48 din 15 iulie 2004 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 21 iulie 2004
În temeiul art. 108 din constituţie, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 291/2004 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi al art. 6 din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2004, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 853 şi nr. 853 bis din 2 decembrie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) sinteza modificărilor bugetului de stat pe anul 2004, detaliată ...
Monitorul Oficial 864 din 04 Decembrie 2003 (M. Of. 864/2003)
LEGE nr. 519 din 3 decembrie 2003 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 864 din 4 decembrie 2003
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe capitole şi subcapitole şi al cheltuielilor pe destinaţii, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi creditele externe, pentru anul 2004.art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1/04.(2) bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 se stabileşte la venituri în sumă de 152.383,0 miliarde lei, la cheltuieli ...
Monitorul Oficial 853 din 02 Decembrie 2003 (M. Of. 853/2003)
LEGE nr. 507 din 28 noiembrie 2003 bugetului de stat pe anul 2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 2 decembrie 2003
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe capitole şi subcapitole, al cheltuielilor pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, precum şi pentru sumele alocate din venituri proprii, pentru anul 2004. art. 2 (1) sinteza bugetului de stat pe anul 2004, detaliatã la venituri pe capitole şi ...
Monitorul Oficial 821 din 20 Noiembrie 2003 (M. Of. 821/2003)
DECRET nr. 738 din 10 noiembrie 2003 privind conferirea Crucii Comemorative a celui de-al doilea Razboi Mondial, 1941-1945 EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 821 din 20 noiembrie 2003
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicatã, ale art. 2 din legea nr. 68/1994 privind înfiinţarea medaliei "crucea comemorativã a celui de-al doilea rãzboi mondial, 1941-1945", republicatã, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. c. pct. iii şi ale art. 11 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile ulterioare, având în vedere propunerile ministrului apãrãrii naţionale, pentru servicii militare aduse româniei în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, preşedintele româniei decreteaza: ...
Monitorul Oficial 571 din 16 Noiembrie 2000 (M. Of. 571/2000)
DECRET nr. 442 din 9 noiembrie 2000 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 144/1999 pentru aprobarea continuarii si finantarii activitatilor de cercetare-dezvoltare, aplicatii si inginerie tehnologica aferente suportului tehnic national pentru domeniul de energetica nucleara din cadrul Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare, precum si pentru aprobarea finantarii activitatilor specifice cooperarii internationale in domeniul de energetica nucleara EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 16 noiembrie 2000
În temeiul art. 77 alin. (1) şi al art. 99 alin. (1) din constituţia româniei, preşedintele româniei decreteazã: articol unic se promulga legea privind aprobarea ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 144/1999 pentru aprobarea continuãrii şi finanţãrii activitãţilor de cercetare-dezvoltare, aplicaţii şi inginerie tehnologicã aferente suportului tehnic naţional pentru domeniul de energetica nucleara din cadrul regiei autonome pentru activitãţi nucleare, precum şi pentru aprobarea finanţãrii activitãţilor specifice cooperãrii internaţionale în domeniul de energetica nucleara şi se dispune publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i. ...
Monitorul Oficial 1 din 17 Mai 1954 (M. Of. 1/1954)
INSTRUCTIUNI nr. 290 din 17 mai 1954 date in aplicarea Decretului nr. 153 din 28 aprilie 1954 privitor la impozitul pe veniturile populatiei EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 17 mai 1954
Cap. 1 dispoziŢiuni generale art. 1 din decret. sunt supuşi impozitului pe venit: muncitorii, functionarii, oamenii de litere, arta şi ştiinţa, liber profesioniştii, meseriaşii, cãrãuşii, comercianţii, persoanele care realizeazã venituri în oraşe din închirierea imobilelor sau a altor bunuri ori din surse agricole, proprietarii de mori sau de alte întreprinderi, precum şi orice alte persoane care realizeazã venituri pe teritoriul republicii populare romane. 1. din instrucţiuni- persoanele fizice şi întreprinderile particulare se supun impozitului pe venit pentru toate veniturile obţinute pe teritoriul r.p.r., indiferent dacã locuiesc ...
Monitorul Oficial 36 din 20 Aprilie 1950 (M. Of. 36/1950)
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 1950
Art. 1 pentru întãrirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia r.p.r; pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinţe supuse degradãrii din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare numãr de imobile; pentru a lua din mina exploatatorilor un important mijloc de exploatare; se nationalizeaza imobilele prevãzute în listele anexe, înregistrate la cancelaria consiliului de miniştri sub nr. 543 din 14 aprilie 1950, care fac parte integrantã din prezentul decret şi la a cãror alcãtuire s-a ţinut seama de urmãtoarele criterii: 1. imobilele cladite care ...