Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 985 din 8 iulie 2010

‹‹ Pagina 11 din 15

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 703 din 05 Octombrie 2011 (M. Of. 703/2011)

DECIZIE nr. 985 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 si art. 1021 din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 703 din 5 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã ...

Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)

 CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

 LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

Monitorul Oficial 194 din 21 Martie 2011 (M. Of. 194/2011)

DECIZIE nr. 44 din 20 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 21 martie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtoroana cristina puicã - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 9 din codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de gabriel malion în dosarul nr. 11.699./300/2009 al judecãtoriei sectorului 2 bucureşti ...

Monitorul Oficial 53 din 21 Ianuarie 2011 (M. Of. 53/2011)

HOTARARE nr. 37 din 19 ianuarie 2011 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Tehnic de Dispozitive Medicale Certificare si pentru modificarea si completarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 21 ianuarie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 15 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1 se înfiinţeazã oficiul tehnic de dispozitive medicale certificare, denumit în continuare otdm certificare, instituţie publicã de specialitate, cu personalitate juridicã, în coordonarea ministerului sãnãtãţii, prin preluarea din cadrul agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale, denumitã în continuare anmdm, a activitãţilor specifice de evaluare a conformitãţii dispozitivelor medicale şi a sistemelor de management.art. 2 (1) sediul otdm certificare este în municipiul bucureşti, şos. nicolae titulescu nr. 58, sectorul ...

Monitorul Oficial 884 din 29 Decembrie 2010 (M. Of. 884/2010)

DECIZIE nr. 1.488*) din 11 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 29 decembrie 2010

-----*) a se vedea opinia separatã de la decizia curţii constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 22 decembrie 2010.augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu ...

DECIZIE nr. 1.462*) din 9 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu cararacter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 29 decembrie 2010

---------*) a se vedea opinia separatã de la decizia curţii constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 22 decembrie 2010.augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu ...

Monitorul Oficial 761 din 15 Noiembrie 2010 (M. Of. 761/2010)

DECIZIE nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 15 noiembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter ...

Monitorul Oficial 743 din 08 Noiembrie 2010 (M. Of. 743/2010)

DECIZIE nr. 1.202 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si j), art. 3^1 alin. (2)-(4) si art. 8^1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 8 noiembrie 2010

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe ...

‹‹ Pagina 11 din 15
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016