Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 810 din 9 noiembrie 2006
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 262 din 22 Aprilie 2009 (M. Of. 262/2009)
DECIZIE nr. 403 din 24 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de masuri pentru solutionarea unor aspecte financiare in sistemul justitiei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 22 aprilie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin ...
Monitorul Oficial 237 din 09 Aprilie 2009 (M. Of. 237/2009)
DECIZIE nr. 365 din 17 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22^3 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie si a dispozitiilor art. 20^1 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 508/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 237 din 9 aprilie 2009
Ioan vida - preşedinte aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 798 din 27 Noiembrie 2008 (M. Of. 798/2008)
HOTARARE nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoasterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice si a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 27 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte codul de drept canonic al bisericii romano-catolice şi codul canoanelor bisericilor orientale, pe baza cãrora se organizeazã şi funcţioneazã biserica romano-catolicã din românia, respectiv biserica românã unitã cu roma, greco-catolicã, prevãzute în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.------------- *) anexele nr. 1 şi ...
Monitorul Oficial 681 din 03 Octombrie 2008 (M. Of. 681/2008)
PROGRAMUL DE IARNA din 18 septembrie 2008 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009 - - sinteza - EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 681 din 3 octombrie 2008
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, denumit în continuare programul de iarnã, are ca obiective principale funcţionarea sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional, precum şi evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2008-martie 2009, în vederea acoperirii acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare. documentul a fost întocmit pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, ţinându-se seama totodatã de dimensionarea corespunzãtoare şi, în acelaşi timp, necesarã ...
HOTARARE nr. 1.135 din 18 septembrie 2008 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 3 octombrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al legii energiei electrice nr. 13/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2008 - 31 martie 2009, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul ...
Monitorul Oficial 343 din 05 Mai 2008 (M. Of. 343/2008)
LEGE nr. 304 din 4 iulie 2003 (*republicata*) pentru serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile de comunicatii electronice*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 5 mai 2008
--------- *) republicatã în temeiul prevederilor art. ix din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 70/2006 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 810 din 2 octombrie 2006, dându-se textelor o nouã numerotare. ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 70/2006 a fost rectificatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 899 din 6 noiembrie 2006 şi aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 133/2007 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 355 din ...
Monitorul Oficial 150 din 27 Februarie 2008 (M. Of. 150/2008)
DECIZIE nr. 105 din 14 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48^1 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 27 februarie 2008
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 901 din 31 Decembrie 2007 (M. Of. 901/2007)
LEGE nr. 387 din 31 decembrie 2007 bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2008 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 31 decembrie 2007
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul prezentei legi îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe capitole şi subcapitole şi al cheltuielilor pe destinaţii, pentru bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul asigurãrilor pentru şomaj, pentru creditele externe, precum şi pentru sumele alocate din venituri proprii, pentru anul 2008. art. 2 (1) sinteza bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2008, detaliatã la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe pãrţi, capitole, subcapitole, ...