Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 801 din 27 octombrie 2009
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 511 din 24 Iulie 2009 (M. Of. 511/2009)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 ( Legea nr. 287/2009 ) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.titlul preliminardespre legea civilãcap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul codului civildispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.art. 2 conţinutul codului civilprezentul cod este alcãtuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referã litera sau spiritul dispoziţiilor sale.art. 3 aplicarea generalã a codului civil(1) dispoziţiile prezentului cod se aplicã şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.(2) sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazã o întreprindere.(3) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematicã, ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Lege nr. 287 din 17 iulie 2009 privind codul civil emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul preliminar despre legea civilã cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul codului civil dispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile ...
Monitorul Oficial 283 din 30 Aprilie 2009 (M. Of. 283/2009)
HOTARAREA din 1 iulie 2008 in Cauza Calmanovici impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 30 aprilie 2009
(cererea nr. 42.250/02) În cauza calmanovici împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, corneliu birsan, bostjan m. zupancic, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 iunie 2008, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 262 din 22 Aprilie 2009 (M. Of. 262/2009)
DECIZIE nr. 406 din 24 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 22 aprilie 2009
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin ...
Monitorul Oficial 201 din 30 Martie 2009 (M. Of. 201/2009)
REZOLUTIE nr. 1.844 din 20 noiembrie 2008 adoptata de Consiliul de Securitate in cadrul celei de-a 6.019-a intruniri, la 20 noiembrie 2008 EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009
Consiliul de securitate, amintind rezoluţiile sale anterioare referitoare la situaţia din somalia, mai ales rezoluţia nr. 733 (1992), rezoluţia nr. 751 (1992), rezoluţia nr. 1.356 (2001), rezoluţia nr. 1.425 (2002), rezoluţia nr. 1.519 (2003), rezoluţia nr. 1.676 (2006), rezoluţia nr. 1.725 (2006), rezoluţia nr. 1.744 (2007), rezoluţia nr. 1.772 (2007), rezoluţia nr. 1.801 (2008), rezoluţia nr. 1.811 (2008), rezoluţia nr. 1.814 (2008), precum şi declaraţiile preşedintelui consiliului, în special cele din 13 iulie 2006 (s/prst/2006/31), 22 decembrie 2006 (s/prst/2006/59), 30 aprilie 2007 (s/prst/2007/13) şi 14 iunie 2007 (s/prst/2007/19), amintind şi rezoluţia sa nr. 1.730 (2006) privind chestiuni ...
ORDIN nr. 1.869 din 2 martie 2009 privind publicarea Rezolutiei Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite nr. 1.844 (2008) privind situatia din Somalia EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 30 martie 2009
În baza art. 5 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, în temeiul art. 4 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 100/2004 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor externe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin. articol unic se dispune publicarea în monitorul oficial al româniei, partea i, a rezoluţiei consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite nr. 1.844 (2008) privind situaţia din somalia, prevãzutã în anexa care face parte integrantã ...
Monitorul Oficial 121 din 27 Februarie 2009 (M. Of. 121/2009)
LEGE nr. 18 din 26 februarie 2009 a bugetului de stat pe anul 2009 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 121 din 27 februarie 2009
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2009 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile, activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2009art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de stat ...
Monitorul Oficial 122 din 27 Februarie 2009 (M. Of. 122/2009)
LEGE nr. 19 din 26 februarie 2009 bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2009 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 122 din 27 februarie 2009
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. cap. i dispoziţii generale art. 1 prezenta lege prevede şi autorizeazã pentru anul bugetar 2009 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii pentru bugetul asigurãrilor sociale de stat, bugetul asigurãrilor pentru şomaj, bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementãri specifice exerciţiului bugetar al anului 2009. secŢiunea 1 dispoziţii referitoare la bugetul asigurãrilor sociale de stat pe anul 2009 art. 2 (1) sinteza bugetului asigurãrilor sociale ...