Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 8 din 9 ianuarie 2023
Monitorul Oficial 614 din 29 Iunie 2024 (M. Of. 614/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 95 din 28 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 29 iunie 2024
Având în vedere faptul că interesul superior al elevului presupune adaptarea cadrului legal la realităţile sociale astfel încât să asigure un mediu educaţional sigur şi sănătos, iar demersurile întreprinse de unităţile de învăţământ, prin aplicarea acestuia, vor avea ca efect prevenirea şi reducerea activităţilor şi comportamentelor care încalcă sau care favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, inclusiv violenţă verbală, fizică şi psihologică - bullying,având în vedere faptul că în foarte multe situaţii intervenţia autorităţilor se realizează după consumarea faptelor de violenţă verbală, fizică şi psihologică - bullying, multe dintre acestea nefiind sesizate de persoanele vătămate şi ...
Monitorul Oficial 613 din 29 Iunie 2024 (M. Of. 613/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 28 iunie 2024 pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului şi stocării geologice a dioxidului de carbon EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 29 iunie 2024
Luând în considerare faptul că reglementarea, supravegherea şi controlul domeniului operaţiunilor petroliere în platoul continental al româniei din marea neagră, gestionarea durabilă şi eficientă a resurselor minerale şi obligaţiile româniei privind reglementarea stocării geologice a dioxidului de carbon impun consolidarea capacităţii agenţiei naţionale pentru resurse minerale cu personal de specialitate, cu un grad ridicat de experienţă în domeniul acestor categorii de operaţiuni petroliere şi activităţi,ţinând seama de evoluţia structurii de personal a agenţiei naţionale pentru resurse minerale, manifestată în sensul diminuării drastice a acesteia şi al imposibilităţi atragerii de personal de specialitate corespunzător perspectivelor de dezvoltare ale domeniului petrolier, activităţilor ...
Monitorul Oficial 609 din 29 Iunie 2024 (M. Of. 609/2024)
HOTĂRÂRE nr. 712 din 28 iunie 2024 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, precum şi a unor acte normative privind organizarea şi funcţionarea unor instituţii publice aflate în subordinea Ministerului Culturii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 29 iunie 2024
Luând în considerare prevederile art. xv alin. (1), art. xvii alin. (1), art. xviii alin. (1), art. xx alin. (1) şi ale art. xxii alin. (1) din legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a româniei pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. la articolul 9, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) numărul ...
Monitorul Oficial 599 din 27 Iunie 2024 (M. Of. 599/2024)
DECIZIA nr. 102 din 5 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 27 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 592 din 26 Iunie 2024 (M. Of. 592/2024)
DECIZIA nr. 25 din 20 mai 2024 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, aşa cum a fost modificat de pct. 10 al art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014, în raport cu dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la art. 1 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) din Constituţia României, în sensul de a se stabili dacă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, se poate constata de către instanţele naţionale, ca urmare a constatării încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, existenţa unui drept al beneficiarilor indemnizaţiei reglementate de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 de a primi plata acestei indemnizaţii la nivelul ce rezultă din aplicarea algoritmului de calcul reglementat în acest text de lege, în condiţiile existenţei dispoziţiilor legale anuale de menţinere în plată a acestei indemnizaţii la nivelul anului 2010 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 26 iunie 2024
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de dreptdosar nr. 542/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului ...
Monitorul Oficial 585 din 25 Iunie 2024 (M. Of. 585/2024)
DECIZIA nr. 30 din 3 iunie 2024 referitoare la dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 585 din 25 iunie 2024
Dosar nr. 400/1/2024 ┌──────────┬───────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale a Înaltei curţi de ││marcu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lia │- judecător la secţia ││savonea │penală │├──────────┼───────────────────────────┤│rodica │- judecător ...
Monitorul Oficial 579 din 21 Iunie 2024 (M. Of. 579/2024)
DECIZIA nr. 477 din 21 septembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8, 10 şi 14 [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă] şi ale art. VIII, ale art. IX alin. (1) [cu referire la sintagma "se aplică şi pentru cererile formulate în cadrul proceselor începute înainte de data intrării în vigoare a acesteia"] şi ale art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, precum şi a ordonanţei de urgenţă, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 579 din 21 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 577 din 20 Iunie 2024 (M. Of. 577/2024)
DECIZIA nr. 31 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 pct. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 577 din 20 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
DECIZIA nr. 756 din 14 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi (6), ale art. 4 alin. (2), ale art. 5, ale art. 15, ale art. 97 alin. (2), ale art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 577 din 20 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 575 din 20 Iunie 2024 (M. Of. 575/2024)
DECIZIA nr. 720 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (5) coroborate cu cele ale alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării şi completării prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 20 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...