Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 742 din 3 noiembrie 2015
Monitorul Oficial 1085 din 29 Noiembrie 2023 (M. Of. 1085/2023)
HOTĂRÂRE nr. 1.188 din 29 noiembrie 2023 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanţarea unor cheltuieli descentralizate pentru servicii sociale destinate persoanelor vârstnice şi persoanelor cu handicap EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1085 din 29 noiembrie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. xv din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 din legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 29 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul ...
Monitorul Oficial 1017 bis din 08 Noiembrie 2023 (M. Of. 1017 bis/2023)
ANEXĂ din 13 octombrie 2023 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.182/2022 pentru aprobarea Ghidului beneficiarului pentru investiţia specifică I1.1 Cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primară din cadrul pilonului V: Sănătate şi rezilienţă instituţională - componenta 12: Sănătate - investiţia I1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 bis din 8 noiembrie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 3.509 din 13 octombrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.017 din 8 noiembrie 2023. (a se vedea imaginea asociată) ────────── planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂghidul beneficiaruluiÎn cadrul apelurilor de proiecte - cod apel: ms-0001pilonul v: sănătate şi rezilienţă instituţionalăcomponenta: 12 - sănătateinvestiŢia: 1. dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceştiinvestiţia specifică: i1.1: cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete de asistenţă medicală primarăghidul beneficiarului pentru finanţarea listei preselectată a celor 2250 de cabinete de medici de familie din mediul rural şi din urbanul mic respectiv a 750 de cabinete de medici de familie printr-un apel ...
Monitorul Oficial 1017 din 08 Noiembrie 2023 (M. Of. 1017/2023)
ORDIN nr. 2.729 din 25 octombrie 2023 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.124/2019 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor "Decizie privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare din Fondul pentru mediu" şi "Decizie privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare din Fondul pentru mediu, ce constituie ajutor de stat/de minimis" EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1017 din 8 noiembrie 2023
Luând în considerare referatul de aprobare al administraţiei fondului pentru mediu nr. 80/ala din 1.09.2023 pentru modificarea şi completarea ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.124/2019 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor „decizie privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare din fondul pentru mediu“ şi „decizie privind recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare din fondul pentru mediu, ce constituie ajutor de stat/de minimis“,ţinând cont de prevederile art. 5 lit. i) din regulamentul de organizare şi funcţionare a administraţiei fondului pentru mediu, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 277/2023, şi ale art. 9 alin. (1) lit. l), art. 11 alin. ...
Monitorul Oficial 933 din 16 Octombrie 2023 (M. Of. 933/2023)
DECIZIA nr. 314 din 30 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24, ale art. 27 şi ale art. 83 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 933 din 16 octombrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 773 din 28 August 2023 (M. Of. 773/2023)
DECIZIA nr. 198 din 20 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 773 din 28 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 590 din 29 Iunie 2023 (M. Of. 590/2023)
DECIZIA nr. 34 din 24 aprilie 2023 referitoare la interpretarea sintagmei "indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime" din art. 85 alin. (2) al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 590 din 29 iunie 2023
Dosar nr. 363/1/2023 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici ...
Monitorul Oficial 334 din 20 Aprilie 2023 (M. Of. 334/2023)
LEGE nr. 101 din 13 aprilie 2023 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia şi pentru reglementarea unor măsuri privind sălile şi grădinile de spectacol cinematografic EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 20 aprilie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ialineatul (3) al articolului 51 din ordonanţa guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) producţia unui film realizat cu ajutorul creditului pentru producţie, al sprijinului financiar automat pentru succes de public, precum şi al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depăşească 3 ani de la acea dată."art. ...
Monitorul Oficial 223 din 17 Martie 2023 (M. Of. 223/2023)
DECIZIE nr. 262 din 17 martie 2023 privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare - S.A., constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia*) EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 223 din 17 martie 2023
*) tabelele, figurile şi formulele sunt reproduse în facsimil.autoritatea de supraveghere financiară (denumită în continuare a.s.f. sau autoritatea), cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sector 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin preşedinte, în temeiul art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, o.u.g. nr. 93/2012,în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a), lit. c) şi lit. d), art. 5 lit. b), ...
Monitorul Oficial 132 din 16 Februarie 2023 (M. Of. 132/2023)
DECIZIA nr. 457 din 25 octombrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. 41 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 132 din 16 februarie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 53 din 19 Ianuarie 2023 (M. Of. 53/2023)
DECIZIA nr. 502 din 2 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (4) şi ale art. 465 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 53 din 19 ianuarie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...