Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 719 din 31 mai 2011

‹‹ Pagina 15 din 21

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 367 bis din 20 Iunie 2013 (M. Of. 367 bis/2013)

GHID SOLICITANTULUI din 4 iunie 2013 Conditii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 pentru implementarea Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013"*) EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 367 bis din 20 iunie 2013

-----------*) aprobat de ordinul nr. 1.110 din 4 iunie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 367 din 20 iunie 2013.programul operaŢional sectorial dezvoltarea resurselor umane 2007-2013 numărul de referinţă al programului al   programului (cci): 2007ro051po001 ghidul solicitantului   condiŢii specificecerere de propuneri de proiectede tip strategicnr. 126schema de garanţie pentru tineriaxa prioritară 5 promovarea măsurilor active de ocupare   domeniul major de intervenŢie 5.1dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare  iunie 2013cuprins1. introducere .........................................................2. cererea de propuneri de proiecte ....................................2.1. condiţii specifice ................................................2.2. alocare financiară orientativă ....................................2.3. contribuţia solicitantului ........................................3. posdru 2007-2013 ....................................................3.1. axa prioritară 5. domeniul major de intervenţie 5.1 ...............3.2. documente programatice/strategii regionale ........................4. ...

Monitorul Oficial 106 din 22 Februarie 2013 (M. Of. 106/2013)

LEGE nr. 5 din 21 februarie 2013 bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 22 februarie 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2013 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2013art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...

Monitorul Oficial 29 din 14 Ianuarie 2013 (M. Of. 29/2013)

DECIZIE nr. 929 din 13 noiembrie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale Decretului nr. 603/2010 pentru promulgarea Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 14 ianuarie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 730 din 29 Octombrie 2012 (M. Of. 730/2012)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 61 din 27 octombrie 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 730 din 29 octombrie 2012

Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2012;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare plăţii drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare;- asigurarea fondurilor necesare plăţii arieratelor în anumite domenii de activitate;- asigurarea sumelor necesare unei mai bune absorbţii a fondurilor europene,- ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe negative următoarele:- imposibilitatea ...

Monitorul Oficial 719 din 23 Octombrie 2012 (M. Of. 719/2012)

DECIZIE nr. 764 din 20 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 23 octombrie 2012

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 41/2012 pentru ...

Monitorul Oficial 614 din 27 August 2012 (M. Of. 614/2012)

ORDONANTA nr. 13 din 23 august 2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 614 din 27 august 2012

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 127/2012 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2012, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 914 şi 914 bis din 22 decembrie 2011, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) sinteza modificărilor bugetului de stat pe anul 2012, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, ...

Monitorul Oficial 593 din 20 August 2012 (M. Of. 593/2012)

DECIZIE nr. 719 din 5 iulie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 20 august 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, excepţie invocată de angela mihăilcean în dosarul ...

Monitorul Oficial 545 din 03 August 2012 (M. Of. 545/2012)

 CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 545 din 3 august 2012

---------──────────*) republicat în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.──────────legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de reglementare al codului de ...

LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicata*) privind Codul de procedura civila*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 3 august 2012

---------*) republicată în temeiul art. 80 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 365 din 30 mai 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 134/2010 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificată şi completată prin legea nr. 76/2012 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 3 august 2012.titlul preliminardomeniul de reglementare al codului de procedură civilă şi principiile fundamentale ale procesului civilcap. idomeniul de ...

‹‹ Pagina 15 din 21
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016