Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 636 din 29 mai 2008
Monitorul Oficial 705 din 26 Septembrie 2014 (M. Of. 705/2014)
HOTĂRÂRE nr. 815 din 22 septembrie 2014 privind aprobarea Programului de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 26 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: ───────────────── viceprim-ministru,ministrul dezvoltării regionale şi ...
Monitorul Oficial 704 din 25 Septembrie 2014 (M. Of. 704/2014)
DECIZIE nr. 463 din 17 septembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 704 din 25 septembrie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 16 septembrie ...
Monitorul Oficial 588 din 06 August 2014 (M. Of. 588/2014)
ORDONANŢĂ nr. 9 din 31 iulie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 6 august 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 119/2014 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2014 aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 805 şi 805 bis din 19 decembrie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2014, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe ...
Monitorul Oficial 571 din 31 Iulie 2014 (M. Of. 571/2014)
DECIZIE nr. 335 din 12 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 571 din 31 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din legea nr. 283/2011 privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 565 din 30 Iulie 2014 (M. Of. 565/2014)
DECIZIE nr. 343 din 17 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar şi, în mod particular, a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din această ordonanţă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 30 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii din ...
Monitorul Oficial 560 din 29 Iulie 2014 (M. Of. 560/2014)
DECIZIE nr. 342 din 17 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 9 din acest act normativ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 29 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 ...
Monitorul Oficial 548 din 24 Iulie 2014 (M. Of. 548/2014)
DECIZIE nr. 315 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 24 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii ...
Monitorul Oficial 414 din 04 Iunie 2014 (M. Of. 414/2014)
DECIZIE nr. 204 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 4 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu ...
DECIZIE nr. 203 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 2 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 4 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu ...
Monitorul Oficial 407 din 02 Iunie 2014 (M. Of. 407/2014)
DECIZIE nr. 220 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 2 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...