Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 510 din 5 noiembrie 2012
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 513 din 25 Iunie 2019 (M. Of. 513/2019)
HOTĂRÂREA din 11 decembrie 2018 în Cauza Brisc împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 din 25 iunie 2019
(cererea nr. 26.238/10)strasbourgdefinitivă11 martie 2019hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. poate suferi modificări de formă.În cauza brisc împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: ganna yudkivska, preşedinte, paulo pinto de albuquerque, faris vehabovic, egidijus kuris, iulia antoanella motoc, georges ravarani, péter paczolay, judecători, şi marialena tsirli, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 octombrie 2018,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 26.238/10 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul ...
Monitorul Oficial 510 din 24 Iunie 2019 (M. Of. 510/2019)
DECIZIA nr. 391 din 4 iunie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (5) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iunie 2019
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│petre lăzăroiu│- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ ...
Monitorul Oficial 460 din 07 Iunie 2019 (M. Of. 460/2019)
DECIZIA nr. 163 din 26 martie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 460 din 7 iunie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
Monitorul Oficial 371 din 13 Mai 2019 (M. Of. 371/2019)
DECIZIA nr. 680 din 6 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "şi contul bancar" din cuprinsul art. 194 lit. a), precum şi a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 371 din 13 mai 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 332 din 02 Mai 2019 (M. Of. 332/2019)
DECIZIA nr. 72 din 29 ianuarie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 233^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi ale art. 350 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 332 din 2 mai 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 161 din 28 Februarie 2019 (M. Of. 161/2019)
DECIZIA nr. 713 din 20 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi a sintagmei "în regim de putere publică" din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 161 din 28 februarie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 97 din 07 Februarie 2019 (M. Of. 97/2019)
DECIZIA nr. 650 din 25 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^4)], pct. 4 [cu referire la art. 17 lit. a)], pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1) fraza a doua], pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e)], pct. 10 [cu referire la art. 64 alin. (1)], pct. 11 [cu referire la abrogarea art. 64 alin. (6)], pct. 13 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 14 [cu referire la art. 75 alin. (2) lit. d)], pct. 15 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 17 [cu referire la abrogarea art. 91 alin. (1) lit. c)], pct. 20 [cu referire la art. 96 alin. (4)], pct. 21 [cu referire la art. 100], pct. 22 [cu referire la art. 112^1 alin. (1) şi (2)], pct. 23 [cu referire la art. 112^1 alin. (2^1)], pct. 24 [cu referire la art. 112^1 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (2) şi (3)], art. I pct. 28 [cu referire la art. 159^1], pct. 29 [cu referire la art. 173 alin. (2)-(5)], pct. 30 [cu referire la abrogarea art. 175 alin. (2)], pct. 31 [cu referire la art. 177 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 32 [cu referire la art. 187^1], pct. 33 [cu referire la art. 189 alin. (1) lit. i)], pct. 38 [cu referire la art. 257 alin. (4)], pct. 39 [cu referire la art. 269 alin. (3)], pct. 40 [cu referire la art. 269 alin. (4)-(6)], pct. 41 [cu referire la art. 273 alin. (4)], pct. 42 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3)], pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^1) şi (3^2)], pct. 46 [cu referire la art. 290 alin. (3)], pct. 47 [cu referire la art. 291 alin. (1)], pct. 49 [cu referire la art. 295 alin. (3)], pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)], pct. 51 [cu referire la art. 297 alin. (3)], pct. 52 [cu referire la abrogarea art. 298], pct. 53 [cu referire la art. 308 alin. (3) şi (4)], pct. 54 [cu referire la art. 309] şi pct. 62 [cu referire la art. 367 alin. (6)], art. II [cu referire la sintagma „probe certe“] şi art. III din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 97 din 7 februarie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 73 din 30 Ianuarie 2019 (M. Of. 73/2019)
DECIZIA nr. 18 din 5 decembrie 2018 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă acţiunea unică de transport, respectiv deţinerea fără drept pentru consum a drogurilor de risc sau de mare risc pe teritoriul altui stat şi, ulterior, pe teritoriul României, poate constitui elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în concurs formal de infracţiuni sau constituie infracţiunea unică prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 73 din 30 ianuarie 2019
Dosar nr. 2.621/1/2018 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele cu ││mirela │delegaţie al secţiei ││sorina │penale a Înaltei curţi de││popescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│iancu │- judecător la secţia ││ana-hermina │penală ...
Monitorul Oficial 1080 bis din 20 Decembrie 2018 (M. Of. 1080 bis/2018)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 18 decembrie 2018 prevăzută în cadrul Programului Start-up Nation EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1080 bis din 20 decembrie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.854 din 18 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.080 din 20 decembrie 2018──────────1. obiectivul programuluiprogramul start-up nation, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca) prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţă nr. 108/2018 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii ...