Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 480 din 2 aprilie 2009

‹‹ Pagina 25 din 41

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 777 din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 777/2011)

DECIZIE nr. 1.256 din 22 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 3 noiembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 711 din 10 Octombrie 2011 (M. Of. 711/2011)

DECIZIE nr. 1.207 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art. 19 alin. (3) si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 10 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 654 din 14 Septembrie 2011 (M. Of. 654/2011)

Monitorul Oficial 646 din 09 Septembrie 2011 (M. Of. 646/2011)

Monitorul Oficial 640 din 07 Septembrie 2011 (M. Of. 640/2011)

DECIZIE nr. 885 din 30 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, ale art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996, precum si ale art. 480, art. 1429 si art. 1436 din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 7 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu ...

Monitorul Oficial 517 din 22 Iulie 2011 (M. Of. 517/2011)

DECIZIE nr. 627 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, art. 120 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, precum si a celor ale art. 480 din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 22 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea ...

Monitorul Oficial 509 din 19 Iulie 2011 (M. Of. 509/2011)

DECIZIE nr. 606 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 58 lit. q) si art. 59 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 19 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorvalentina bãrbãţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 lit. q) şi art. ...

Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)

 LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

‹‹ Pagina 25 din 41
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016