Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 469 din 16 iunie 2015

‹‹ Pagina 19 din 22

Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)

 LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...

Monitorul Oficial 725 din 28 Septembrie 2015 (M. Of. 725/2015)

 ORDIN nr. 1.119 din 14 septembrie 2015 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului întreprinderilor mici şi mijlocii, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2.225/994/2009 pentru aprobarea Convenţiei privind implementarea programului "Prima casă" şi a Convenţiei de garantare şi pentru reglementarea unor măsuri necesare pentru aplicarea prevederilor art. 10 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă" EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 septembrie 2015

În vederea reglementării condiţiilor necesare pentru aplicarea efectivă a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, aprobată cu modificări prin legea nr. 171/2015, cu modificările şi completările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "prima casă", cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul:- art. 24 din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "prima casă", cu modificările şi completările ulterioare;- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor ...

Monitorul Oficial 706 din 21 Septembrie 2015 (M. Of. 706/2015)

 NORMĂ nr. 14 din 5 august 2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 21 septembrie 2015

Având în vedere prevederile art. 57 alin. (5) şi (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 15 alin. (5), (6) şi (7) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 20 din legea nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private,în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. k) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobată cu modificări ...

Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)

 CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...

 LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...

Monitorul Oficial 663 din 01 Septembrie 2015 (M. Of. 663/2015)

 DECIZIE nr. 8 din 11 iulie 2015 pentru modificarea Deciziei Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 16/2013 privind eliberarea Certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România EMITENT: COLEGIUL MEDICILOR DENTISTI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 663 din 1 septembrie 2015

În temeiul art. 474, 476, 483, 504 şi 524 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al colegiului medicilor dentişti din românia adoptă următoarea decizie:art. idecizia consiliului naţional al colegiului medicilor dentişti din românia nr. 16/2013 privind eliberarea certificatului de membru al colegiului medicilor dentişti din românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 381 din 27 iunie 2013, se modifică după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"art. 2. - (1) certificatul de membru se acordă persoanelor prevăzute la art. 469 din legea nr. 95/2006, ...

Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)

 LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015

────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...

Monitorul Oficial 569 din 29 Iulie 2015 (M. Of. 569/2015)

 DECIZIE nr. 469 din 16 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 29 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. ...

Monitorul Oficial 539 din 20 Iulie 2015 (M. Of. 539/2015)

 DECIZIE nr. 506 din 30 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 539 din 20 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de ...

Monitorul Oficial 527 din 15 Iulie 2015 (M. Of. 527/2015)

 DECIZIE nr. 380 din 26 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 15 iulie 2015

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, ...

‹‹ Pagina 19 din 22
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016