Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 46 din 17 mai 1994

‹‹ Pagina 63 din 128

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 396 bis din 01 Iulie 2013 (M. Of. 396 bis/2013)

REGULAMENT din 10 iunie 2013 privind onorurile si ceremoniile militare EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 396 bis din 1 iulie 2013

-------*) aprobat de ordinul nr. m.63, din 10 iunie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 396 din 1 iulie 2013.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scopul regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militareart. 1regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare este actul normativ specific care defineşte, descrie şi reglementează organizarea şi desfăşurarea acestora.art. 2(1) prezentul regulament prevede activităţi specifice pentru acordarea onorurilor militare şi desfăşurarea ceremoniilor militare de către ministerul apărării naţionale la nivel central şi local.(2) sensul unor termeni utilizaţi în prezentul regulament este precizat în anexa nr. 1.secŢiunea a 2-aonorul militarart. 3onorul militar este forma solemnă de salut prin care o ...

Monitorul Oficial 404 din 04 Iulie 2013 (M. Of. 404/2013)

DECIZIE nr. 319 din 19 iunie 2013 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18 [referitoare la modificarea art. 24] si ale art. I pct. 19 [referitoare la introducerea art. 24^2] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 4 iulie 2013

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim magistrat-asistenti. 1. cu adresa nr. 936 din 26 aprilie 2013, preşedintele româniei a transmis curţii constituţionale obiecţia de ...

Monitorul Oficial 271 bis din 14 Mai 2013 (M. Of. 271 bis/2013)

REGULAMENT din 17 aprilie 2013 pentru atestarea operatorilor economici care proiecteaza, executa si verifica instalatii electrice*) EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 271 bis din 14 mai 2013

---------*) aprobat de ordinul preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 23/2013, publicat în monitorul oficial, partea i nr. 271 din 14/05/2013cap. icadrul legislativart. 1regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, denumit în continuare "regulament" este emis în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. n) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012.art. 2În conformitate cu cerinţele legale, activităţile de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice din sisteme electroenergetice se ...

Monitorul Oficial 396 din 01 Iulie 2013 (M. Of. 396/2013)

ORDIN nr. M.63 din 10 iunie 2013 pentru aprobarea Regulamentului onorurilor si ceremoniilor militare EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 396 din 1 iulie 2013

Pentru aplicarea prevederilor art. 32 lit. a)-d) din legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cu modificările ulterioare, ale art. 3 lit. d) şi art. 10 lit. d) din legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului româniei, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema româniei de către autorităţile şi instituţiile publice, ale art. 17 alin. 3 din legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 din hotărârea guvernului nr. 1.802/2004 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea ...

Monitorul Oficial 288 din 22 Mai 2013 (M. Of. 288/2013)

HOTARARE din 17 iunie 2008 in Cauza Irimia impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 288 din 22 mai 2013

(cererea nr. 12.334/03)   strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza irimia împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, elisabet fura-sandstrţm, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 27 mai 2008,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 12.334/03 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul constantin irimia (reclamantul), a sesizat ...

Monitorul Oficial 271 din 14 Mai 2013 (M. Of. 271/2013)

ORDIN nr. 23 din 17 aprilie 2013 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiecteaza, executa si verifica instalatii electrice EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 14 mai 2013

În temeiul prevederilor art. 9 alin. (1) lit. n) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.__________*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 271 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul al regiei autonome "monitorul oficial", ...

Monitorul Oficial 214 din 16 Aprilie 2013 (M. Of. 214/2013)

DECIZIE nr. 123 din 5 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005 privind unele masuri pentru derularea si finalizarea privatizarii societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. si "Electrica Oltenia" - S.A., a Legii nr. 147/2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 143/2007, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a art. II din Legea nr. 166/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2008, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) si (4) ale art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2005, a Legii nr. 79/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 126/2010, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor masuri cu privire la vanzarea unor pachete de actiuni detinute de Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. si pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 31/2004 privind unele masuri pentru derularea procesului de privatizare a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" - S.A. Bucuresti si a Societatii Comerciale de Distributie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" - S.A. Targu Mures, precum si a societatilor comerciale filiale de distributie si furnizare a energiei electrice, a art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 120/2011 privind prorogarea unor termene si a Legii nr. 91/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 214 din 16 aprilie 2013

Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 24 ianuarie 2013, a reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află excepţia de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)

 ORDIN nr. 191 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

 ORDIN nr. 423 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

‹‹ Pagina 63 din 128
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016