Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 412 din 8 octombrie 2013

‹‹ Pagina 23 din 26

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 346 din 12 Iunie 2013 (M. Of. 346/2013)

PROCEDURA din 15 mai 2013 privind omologarea, comertul paralel si de aprobare a celei de a doua denumiri comerciale pentru un produs de protectie a plantelor omologat pe teritoriul Romaniei EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 12 iunie 2013

Cap. i procedura privind omologareaart. 1 (1) cererile de omologare a produselor de protecţie a plantelor, cererile pentru reînnoirea omologărilor, pentru schimbarea compoziţiei produselor de protecţie a plantelor sau pentru extinderea utilizării acestora sunt depuse la secretariatul comisiei naţionale de omologare a produselor de protecţie a plantelor, denumită în continuare comisie, utilizându-se modelele de cerere aprobate şi eliberate de comisie.(2) toate modelele de cereri sunt aprobate de către comisie şi sunt gestionate de secretariatul comisiei.(3) solicitantul omologării unui produs de protecţie a plantelor va depune la secretariatul comisiei următoarele documente:- formular-tip de cerere de omologare;- un dosar pentru produsul de ...

REGULAMENT din 15 mai 2013 de organizare si functionare a Comisiei Nationale de Omologare a Produselor de Protectie a Plantelor EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 12 iunie 2013

Art. 1 În conformitate cu prevederile art. 5 din hotărârea guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul româniei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 52 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din regulamentul (ce) nr. 1.107/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a directivelor 79/117/cee şi 91/414/cee ale consiliului, comisia naţională de omologare a produselor de protecţie a plantelor, denumită ...

ORDIN nr. 1.258 din 15 mai 2013 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comisiei Nationale de Omologare a Produselor de Protectie a Plantelor si aprobarea Procedurilor privind omologarea, comertul paralel si de aprobare a celei de a doua denumiri comerciale pentru un produs de protectie a plantelor omologat pe teritoriul Romaniei EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 12 iunie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. 116.600 din 6 martie 2013 al agenţiei naţionale fitosanitare din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale,având în vedere prevederile art. 6 din hotărârea guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul româniei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale regulamentului (ce) nr. 1.107/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a directivelor 79/117/cee şi 91/414/cee ale consiliului,în temeiul art. ...

PROCEDURA din 15 aprilie 2013 privind omologarea, comertul paralel si de aprobare a celei de a doua denumiri comerciale pentru un produs de protectie a plantelor omologat pe teritoriul Romaniei EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 12 iunie 2013

Cap. i procedura privind omologareaart. 1 (1) cererile de omologare a produselor de protecţie a plantelor, cererile pentru reînnoirea omologărilor, pentru schimbarea compoziţiei produselor de protecţie a plantelor sau pentru extinderea utilizării acestora sunt depuse la secretariatul comisiei naţionale de omologare a produselor de protecţie a plantelor, denumită în continuare comisie, utilizându-se modelele de cerere aprobate şi eliberate de comisie.(2) toate modelele de cereri sunt aprobate de către comisie şi sunt gestionate de secretariatul comisiei.(3) solicitantul omologării unui produs de protecţie a plantelor va depune la secretariatul comisiei următoarele documente:- formular-tip de cerere de omologare;- un dosar pentru produsul de ...

REGULAMENT din 15 aprilie 2013 de organizare si functionare a Comisiei Nationale de Omologare a Produselor de Protectie a Plantelor EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 12 iunie 2013

Art. 1 În conformitate cu prevederile art. 5 din hotărârea guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul româniei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 52 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din regulamentul (ce) nr. 1.107/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a directivelor 79/117/cee şi 91/414/cee ale consiliului, comisia naţională de omologare a produselor de protecţie a plantelor, denumită ...

PROCEDURI din 7 martie 2013 privind omologarea, comertul paralel si de aprobare a celei de a doua denumiri comerciale pentru un produs de protectie a plantelor omologat pe teritoriul Romaniei EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 12 iunie 2013

Cap. i procedura privind omologareaart. 1 (1) cererile de omologare a produselor de protecţie a plantelor, cererile pentru reînnoirea omologărilor, pentru schimbarea compoziţiei produselor de protecţie a plantelor sau pentru extinderea utilizării acestora sunt depuse la secretariatul comisiei naţionale de omologare a produselor de protecţie a plantelor, denumită în continuare comisie, utilizându-se modelele de cerere aprobate şi eliberate de comisie.(2) toate modelele de cereri sunt aprobate de către comisie şi sunt gestionate de secretariatul comisiei.(3) solicitantul omologării unui produs de protecţie a plantelor va depune la secretariatul comisiei următoarele documente:- formular-tip de cerere de omologare;- un dosar pentru produsul de ...

REGULAMENT din 7 martie 2013 de organizare si functionare a Comisiei Nationale de Omologare a Produselor de Protectie a Plantelor EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 346 din 12 iunie 2013

Art. 1 În conformitate cu prevederile art. 5 din hotărârea guvernului nr. 1.559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul româniei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 52 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din regulamentul (ce) nr. 1.107/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piaţă a produselor fitosanitare şi de abrogare a directivelor 79/117/cee şi 91/414/cee ale consiliului, comisia naţională de omologare a produselor de protecţie a plantelor, denumită ...

Monitorul Oficial 168 din 28 Martie 2013 (M. Of. 168/2013)

DECIZIE nr. 67 din 21 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 168 din 28 martie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina ...

Monitorul Oficial 114 din 28 Februarie 2013 (M. Of. 114/2013)

‹‹ Pagina 23 din 26
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016