Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 394 din 12 iulie 2005
Monitorul Oficial 513 bis din 07 Iulie 2016 (M. Of. 513 bis/2016)
PROCEDURĂ din 30 iunie 2016 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural EMITENT: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 513 bis din 7 iulie 2016
──────────aprobată de ordinul nr. 694/2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 513 din 7 iulie 2016.────────── po.ip-091. obiectivul programului programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural, implementat în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale hotărârii guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri. prezenta procedură instituie o ...
Monitorul Oficial 757 din 28 Septembrie 2016 (M. Of. 757/2016)
DECIZIE nr. 389 din 14 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 28 septembrie 2016
Mona-maria pivniceru - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoraugustin zegrean - judecătorbianca drăghici ...
Monitorul Oficial 684 din 02 Septembrie 2016 (M. Of. 684/2016)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 2 septembrie 2016
Având în vedere importanţa domeniului reglementat, respectiv recunoaşterea calificărilor profesionale din domeniul sanitar şi rolul ministerul sănătăţii de autoritate centrală în ceea ce priveşte politicile sanitare,având în vedere necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu reglementările legislaţiei europene, prin transpunerea directivei 2013/55/ue de modificare a directivei 2005/36/ce a parlamentului european şi a consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi regulamentului (ue) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul sistemului de informare al pieţei interne ("regulamentul imi") şi crearea cadrului legislativ de aplicare sectorială a legii nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative ...
Monitorul Oficial 641 din 22 August 2016 (M. Of. 641/2016)
NORME METODOLOGICE din 10 august 2016 de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2), (3) şi (8), art. 3^3 şi 3^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 22 august 2016 ────────── Aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 582 din 10 august 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 22 august 2016 ──────────
Cap. i stabilirea drepturilor salariale începând cu luna august 2016 pentru personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control din învăţământul preuniversitarart. 1 (1) personalul didactic de predare din învăţământul preuniversitar beneficiază începând cu luna august 2016 de salariile de bază prevăzute în anexa nr. 1 pct. 2 care includ salariile de încadrare aferente funcţiei, gradului didactic, tranşei de vechime în învăţământ şi sporul de vechime în muncă pe gradaţii.(2) personalul didactic de predare din învăţământul preuniversitar beneficiază începând cu luna august 2016 şi de alte drepturi salariale, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de lege, după cum ...
HOTĂRÂRE nr. 582 din 10 august 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2), (3) şi (8), art. 3^3 şi 3^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 22 august 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi art. 3^5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2), (3) şi (8), art. 3^3 şi 3^4 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare ...
Monitorul Oficial 558 din 25 Iulie 2016 (M. Of. 558/2016)
DECIZIE nr. 394 din 14 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 25 iulie 2016
Mona-maria pivniceru - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoraugustin zegrean - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) din legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată ...
Monitorul Oficial 532 din 15 Iulie 2016 (M. Of. 532/2016)
DECIZIE nr. 397 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în interpretarea dată prin Decizia nr. 9 din 17 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, şi ale art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 532 din 15 iulie 2016
1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. g) teza finală din codul de procedură penală şi ale art. 67 din legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în dosarul nr. 24.569/302/2014 (număr în format vechi 111/2015) al curţii de apel bucureşti - secţia i penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.041d/2015 şi de reprezentantul ministerului public în dosarul nr. 8.493/303/2014 (număr în format vechi 4.165/2014) al curţii de apel bucureşti - secţia a ii-a penală şi care ...
Monitorul Oficial 513 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 513/2016)
ORDIN nr. 694 din 30 iunie 2016 privind aprobarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 7 iulie 2016
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015 şi ale art. 25 din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, emite următorul ordin:art. 1 se aprobă procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici ...
Monitorul Oficial 477 din 27 Iunie 2016 (M. Of. 477/2016)
ORDIN nr. 377 din 21 iunie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 27 iunie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. vvv 988 din 21 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.193 din 21 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...
ORDIN nr. 763 din 22 iunie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 27 iunie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. vvv 988 din 21 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.193 din 21 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...