Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 376 din 22 martie 2011
Monitorul Oficial 67 din 27 Ianuarie 2012 (M. Of. 67/2012)
LEGE nr. 297 din 21 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului privind spatiul aerian comun dintre Uniunea Europeana si statele membre ale acesteia, pe de o parte, si Georgia, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 2 decembrie 2010 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 67 din 27 ianuarie 2012
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unic se ratificã acordul privind spaţiul aerian comun dintre uniunea europeanã şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi georgia, pe de altã parte, semnat la bruxelles la 2 decembrie 2010.aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicatã.preŞedintele camerei deputaŢilor roberta alma anastase preŞedintele senatului vasile blagabucureşti, 21 decembrie 2011.nr. 297.anexà acordprivind spaţiul aerian comun între uniunea europeanã şi statelemembre ale acesteia, pe de o parte, şi georgia, pe de altã parteregatul belgiei,republica bulgaria,republica cehã,regatul danemarcei,republica federalã germania,republica estonia,irlanda,republica elenã,regatul spaniei,republica francezã,republica ...
Monitorul Oficial 3 din 03 Ianuarie 2012 (M. Of. 3/2012)
LEGE nr. 260 din 7 decembrie 2011 pentru ratificarea Acordului euromediteranean privind serviciile aeriene intre Uniunea Europeana si statele membre ale acesteia, pe de o parte, si Regatul Hasemit al Iordaniei, pe de alta parte, semnat la Bruxelles la 15 decembrie 2010 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 3 ianuarie 2012
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. articol unicse ratificã acordul euromediteranean privind serviciile aeriene între uniunea europeanã şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi regatul haşemit al iordaniei, pe de altã parte, semnat la bruxelles la 15 decembrie 2010.aceastã lege a fost adoptatã de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei republicatã.preŞedintele camerei deputaŢilor roberta alma anastase p. preŞedintele senatului, ioan chelarubucureşti, 7 decembrie 2011.nr. 260. acord euromediteranean privind serviciileaeriene între uniunea europeanã şi statele membre ale acesteia,pe de o parte, şi regatul haşemit al iordaniei, pe de altã parteregatul belgiei,republica bulgaria,republica cehã,regatul danemarcei,republica ...
Monitorul Oficial 904 din 20 Decembrie 2011 (M. Of. 904/2011)
REGULAMENT din 14 decembrie 2011 de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
Art. 1agenţia naţionalã de Îmbunãtãţiri funciare, denumitã în continuare agenţia, este instituţie publicã, cu personalitate juridicã, finanţatã din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, care funcţioneazã în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, denumit în continuare ministerul.art. 2sediul agenţiei este în municipiul bucureşti, Şos. olteniţei nr. 35-37, sectorul 4.art. 3agenţia aplicã principiile realizãrii obiectivelor îmbunãtãţirilor funciare stabilite de legea îmbunãtãţirilor funciare nr. 138/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, gestioneazã eficient resursele proprii şi pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optimã a acestora, asigurã integritatea şi funcţionarea durabilã a amenajãrilor de îmbunãtãţiri funciare aflate în ...
HOTARARE nr. 1.223 din 14 decembrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 20 decembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 alin. (5) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 82/2011 privind unele mãsuri de organizare a activitãţii de îmbunãtãţiri funciare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã regulamentul de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri funciare, instituţie publicã, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministruemil boccontrasemneazã: -------------- ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale, valeriu tabãrãministrul muncii, familiei şi protecţieisociale, sulfina barbup. ministrul finanţelor publice,bogdan alexandru drãgoi,secretar de statbucureşti, 14 decembrie 2011.nr. 1.223.anexĂ regulament de organizare şi funcţionare a agenţiei naţionale de Îmbunãtãţiri ...
Monitorul Oficial 860 din 07 Decembrie 2011 (M. Of. 860/2011)
HOTARARE nr. 1.173 din 25 noiembrie 2011 privind declasificarea unor hotarari clasificate adoptate de Consiliul de Ministri in perioada 1952-1974 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 860 din 7 decembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 24 alin. (10) din legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 19 şi art. 20 alin. (1) lit. a) din standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în românia, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 585/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic(1) se aprobã declasificarea hotãrârilor clasificate adoptate de consiliul de miniştri în perioada 1952-1974, prevãzute în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, ca urmare a expirãrii termenelor de clasificare.nota*) hotãrârile consiliului de miniştri declasificate se pãstreazã ...
Monitorul Oficial 789 din 07 Noiembrie 2011 (M. Of. 789/2011)
DECIZIE nr. 12 din 19 septembrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la existenta unei divergente jurisprudentiale determinate de efectele deciziilor Curtii Constitutionale , prin care s-a constatat neconstitutionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 7 noiembrie 2011
Dosar nr. 14/2011rodica aida popa - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei civile şi de proprietate intelectualãcorina michaela jîjîie - preşedintele delegat al secţiei penalegabriela victoria bîrsan - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscaladrian bordea - preşedintele secţiei comercialenina ecaterina grigoraş ...
Monitorul Oficial 762 din 28 Octombrie 2011 (M. Of. 762/2011)
PROGRAMUL DE IARNA din 28 septembrie 2011 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 - sinteza - EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional.documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se ...
HOTARARE nr. 944 din 28 septembrie 2011 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 28 octombrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 6 lit. q) din legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2011 - 31 martie 2012, denumit în continuare program de iarnã, prevãzut în anexa nr. 1.art. 2autoritãţile administraţiei publice cuprinse în lista prevãzutã în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantã din ...
Monitorul Oficial 706 din 06 Octombrie 2011 (M. Of. 706/2011)
DECIZIE nr. 979 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) teza intai din titlul XIII "Accelerarea judecatilor in materia restituirii proprietatilor funciare" al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, precum si ale art. 376 alin. 1 si ale art. 377 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 6 octombrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã ...
Monitorul Oficial 528 din 27 Iulie 2011 (M. Of. 528/2011)
DECIZIE nr. 376 din 22 martie 2011 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 5 alin. (1) si (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 528 din 27 iulie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror ...