Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 373 din 2 iunie 2016
Monitorul Oficial 481 din 10 Mai 2021 (M. Of. 481/2021)
DECIZIA nr. 47 din 26 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilorart. 3 alin. (2), ale art. 10 alin. (1), (4) şi (6), art. 11 alin. (1)-(3) şi ale art. 20 pct. 6 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 481 din 10 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 425 din 22 Aprilie 2021 (M. Of. 425/2021)
DECIZIA nr. 3 din 15 martie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 1578 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.488 alin. (1) din noul Cod civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 425 din 22 aprilie 2021
Dosar nr. 3.345/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 417 din 21 Aprilie 2021 (M. Of. 417/2021)
REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 417 din 21 aprilie 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea senatului nr. 12/2021 pentru modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 240 din 9 martie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 990 din 27 octombrie 2020, iar ulterior a mai fost modificat şi completat prin:- hotărârea senatului nr. 123/2020 pentru modificarea şi completarea regulamentul senatului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1279 din 22 decembrie 2020;– hotărârea senatului nr. 125/2020 pentru modificarea regulamentului senatului, publicată în monitorul ...
Monitorul Oficial 280 din 19 Martie 2021 (M. Of. 280/2021)
DECIZIA nr. 100 din 17 februarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 280 din 19 martie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 249 din 12 Martie 2021 (M. Of. 249/2021)
REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 249 din 12 martie 2021
*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 17/2021 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 163 din 17 februarie 2021, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, a mai fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 338 din 27 aprilie 2020 şi ulterior a mai fost modificat şi completat prin: - hotărârea camerei deputaţilor nr. 15/2020 privind modificarea regulamentului camerei deputaţilor, publicată în monitorul ...
Monitorul Oficial 232 din 08 Martie 2021 (M. Of. 232/2021)
DECIZIA nr. 77 din 10 februarie 2021 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 232 din 8 martie 2021
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────┼───────────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 144 din 11 Februarie 2021 (M. Of. 144/2021)
DECIZIA nr. 24 din 19 octombrie 2020 referitoare la interpretarea art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 144 din 11 februarie 2021
Dosar nr. 1.373/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│marian budă │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 87 din 27 Ianuarie 2021 (M. Of. 87/2021)
DECIZIA nr. 3 din 13 ianuarie 2021 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2020 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 87 din 27 ianuarie 2021
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 73 din 22 Ianuarie 2021 (M. Of. 73/2021)
DECIZIA nr. 904 din 16 decembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 73 din 22 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 28 din 11 Ianuarie 2021 (M. Of. 28/2021)
DECIZIA nr. 728 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 28 din 11 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...