Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 368 din 22 iunie 2005
Monitorul Oficial 385 din 03 Iunie 2015 (M. Of. 385/2015)
DECIZIE nr. 226 din 2 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 3 iunie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. xii din legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de adrian pădure în dosarul nr. 5.008/110/2007 al curţii de apel bacău - secţia i civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.139d/2014.2. la apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, personal şi asistat de doamna avocat irina irimia, cu delegaţie depusă la dosar. lipseşte cealaltă parte. procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei autorului excepţiei ...
Monitorul Oficial 367 din 27 Mai 2015 (M. Of. 367/2015)
DECIZIE nr. 200 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 27 mai 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi ...
Monitorul Oficial 361 din 26 Mai 2015 (M. Of. 361/2015)
DECIZIE nr. 213 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 26 mai 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea ...
Monitorul Oficial 338 din 18 Mai 2015 (M. Of. 338/2015)
DECIZIE nr. 202 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi a anexelor nr. 2 şi nr. 3b la lege EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 18 mai 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se ...
Monitorul Oficial 323 din 13 Mai 2015 (M. Of. 323/2015)
DECIZIE nr. 77 din 26 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi ale art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 13 mai 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu ...
Monitorul Oficial 317 din 08 Mai 2015 (M. Of. 317/2015)
DECIZIE nr. 201 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 8 mai 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de ana elena tincu, mihaela lenuţa botos, iacob bura, mariana zoica bura, lia dărăban, angela gavriş ş.a., prin reprezentant legal sindicatul Învăţământului preuniversitar satu mare, în dosarul nr. 1.460/83/2014 al tribunalului satu mare - secţia i civilă, de daniela alupei, adriana baltaru, gabriela bojescu, ana butnaru, camelia ciobanu, olimpia cobuz, mihai cojocariu Şchiopu ş.a., prin reprezentant legal liga sindicatelor din Învăţământ botoşani, ...
Monitorul Oficial 311 din 07 Mai 2015 (M. Of. 311/2015)
DECIZIE nr. 108 din 10 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. XXIII alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 7 mai 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din ...
Monitorul Oficial 297 din 30 Aprilie 2015 (M. Of. 297/2015)
DECIZIE nr. 145 din 12 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale art. II - art. 1 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 297 din 30 aprilie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. ...
Monitorul Oficial 291 din 29 Aprilie 2015 (M. Of. 291/2015)
HOTĂRÂRE nr. 253 din 15 aprilie 2015 privind înfiinţarea unor institute naţionale de cercetare-dezvoltare în domeniul protecţiei mediului, ecologiei şi dezvoltării durabile prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului, precum şi pentru actualizarea datelor de patrimoniu EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 29 aprilie 2015
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 11 alin. (1) şi (2), art. 18 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 14 alin. (1), art. 16 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 236 alin. (2) şi al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă ...
Monitorul Oficial 292 din 29 Aprilie 2015 (M. Of. 292/2015)
DECIZIE nr. 99 din 3 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale art. II art. 1 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 29 aprilie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...