Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 352 din 22 martie 2011
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 638 bis din 23 Iulie 2018 (M. Of. 638 bis/2018)
PLANUL DE MANAGEMENT din 18 iunie 2018 al Rezervaţiei Pietrele Roşii de la Tulgheş EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 638 bis din 23 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 587/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 638 din 23 iulie 2018.──────────cuprinscap. iintroducere1.1. scurtă descriere a planului de management1.2. scurtă descriere a ariei naturale protejate1.3. cadrul legal referitor la aria naturală protejată şi la elaborarea planului de management1.4. procesul de elaborare a planului de management1.5. istoricul revizuirilor şi modificărilor planului de management1.6. proceduri de modificare a planului de management1.7. procedura de implementare a planului de managementcap. iidescrierea ariei naturale protejate2.1. informaţii generale2.1.1. localizarea ariei naturale protejate2.1.2. limitele ariei naturale protejate2.1.3. zonarea internă a ariei naturale protejate2.1.4. suprapuneri cu alte arii naturale protejate2.2. mediul abiotic2.2.1. ...
Monitorul Oficial 772 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 772/2018)
DECIZIA nr. 39 din 30 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 772 din 7 septembrie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 723 din 22 August 2018 (M. Of. 723/2018)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 3 august 2018 Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 723 din 22 august 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 772 din 3 august 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 723 din 22 august 2018.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale“, aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 4 „incluziunea socială şi combaterea sărăciei“, obiectivul specific 4.16 „consolidarea capacităţii întreprinderilor de economie socială de a funcţiona într-o manieră autosustenabilă“.(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) nr. 1.407/2013^1 ...
Monitorul Oficial 704 din 13 August 2018 (M. Of. 704/2018)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 11 iulie 2018 aferentă proiectului "Servicii integrate de export pentru IMM-urile din România" din cadrul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, Secţiunea 3 - Sectorul privat, Aria de concentrare 7: Dezvoltarea sectorului privat şi promovarea exportului IMM-urilor şi/sau promovarea standardelor EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 704 din 13 august 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.001 din 11 iulie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 704 din 13 august 2018.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis pentru implementarea programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul uniunii europene extinse, secţiunea 3 - sectorul privat, aria de concentrare 7: „dezvoltarea sectorului privat şi promovarea exportului imm-urilor şi/sau promovarea standardelor“, denumit în continuare program, conform anexei nr. 1 a „acordului-cadru între guvernul româniei şi consiliul federal elveţian privind implementarea programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul ...
Monitorul Oficial 680 din 06 August 2018 (M. Of. 680/2018)
DECIZIA nr. 176 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 680 din 6 august 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 648 din 25 Iulie 2018 (M. Of. 648/2018)
DECIZIA nr. 227 din 19 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 648 din 25 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 636 din 20 Iulie 2018 (M. Of. 636/2018)
DECIZIA nr. 246 din 19 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) coroborate cu art. 352 alin. (11) şi alin. (12) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 636 din 20 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 590 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 590/2018)
DECIZIA nr. 175 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 590 din 12 iulie 2018