Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 329 din 7 septembrie 2020
Monitorul Oficial 874 din 24 Septembrie 2020 (M. Of. 874/2020)
DECIZIA nr. 19 din 22 iunie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "dacă noţiunea de poliţist prevăzută de art. 257 alin. (4) din Codul penal are un sens restrâns şi se referă doar la poliţiştii a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sau are un sens larg, general, care cuprinde şi poliţiştii locali a căror activitate şi statut sunt reglementate de Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 874 din 24 septembrie 2020
Dosar nr. 895/1/2020┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│daniel │- preşedintele secţiei ││grădinaru │penale │├──────────────┼───────────────────────┤│angelica ...
Monitorul Oficial 822 din 08 Septembrie 2020 (M. Of. 822/2020)
DECIZIE nr. 329 din 7 septembrie 2020 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Ştefania-Gabriella Ferencz a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 822 din 8 septembrie 2020
Având în vedere adresa ministerului transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilor nr. 36.334 din 3 septembrie 2020, înregistrată la secretariatul general al guvernului cu nr. 20/19.419/a.t. din 3 septembrie 2020, precum şi adresa agenţiei naţionale a funcţionarilor publici nr. 29.339/2020,în temeiul art. 29, art. 394 alin. (2) lit. d), art. 397 lit. b), art. 502 alin. (1) lit. f), art. 505 alin. (5), art. 509 alin. (3) şi art. 530 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data de 12 septembrie 2020, doamna Ştefania-gabriella ferencz, consilier parlamentar la ...
Monitorul Oficial 792 din 31 August 2020 (M. Of. 792/2020)
DECIZIA nr. 510 din 30 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza finală din Codul penal, ale art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 8 din 15 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi ale art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 31 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 728 din 12 August 2020 (M. Of. 728/2020)
DECIZIA nr. 265 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 32 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 728 din 12 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 724 din 11 August 2020 (M. Of. 724/2020)
DECIZIA nr. 167 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) şi ale art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, raportat la art. 345 alin. (3) şi la art. 346 alin. (4) din acelaşi act normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 724 din 11 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 723 din 11 August 2020 (M. Of. 723/2020)
DECIZIA nr. 160 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 553 alin. (2), art. 595, art. 597 alin. (1) şi art. 598 alin. (2) din Codul de procedură penală şi ale art. 367 alin. (9) din Codul de procedură penală cu referire la art. 597 alin. (5) din acelaşi act normativ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 723 din 11 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 707 din 06 August 2020 (M. Of. 707/2020)
DECIZIA nr. 248 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 707 din 6 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 693 din 03 August 2020 (M. Of. 693/2020)
DECIZIA nr. 250 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) frazele a doua şi a treia din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 693 din 3 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 692 din 03 August 2020 (M. Of. 692/2020)
DECIZIA nr. 191 din 28 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 123 alin. (3) teza a doua, ale art. 124 alin. (3) teza a doua şi ale art. 125 alin. (3) fraza întâi teza a doua din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 692 din 3 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...