Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 286 din 3 martie 2009

‹‹ Pagina 102 din 116

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 845 din 29 Noiembrie 2011 (M. Of. 845/2011)

Monitorul Oficial 713 din 10 Octombrie 2011 (M. Of. 713/2011)

PROIECT DE LEGE nr. 994 din 26 septembrie 2011 privind expunerea de motive la Proiectul de revizuire a Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 713 din 10 octombrie 2011

În ultimii ani, românia a fost guvernatã discreţionar şi iresponsabil.nivelul de trai s-a redus constant. doar în ultimii 2 ani, veniturile populaţiei au scãzut, în medie, cu aproape 40%, s-au închis peste 250 de şcoli şi peste 100 de unitãţi sanitare.au fost falimentate peste 100.000 de întreprinderi mici şi mijlocii. În consecinţã, conform datelor comisiei europene, doar din sectorul imm au fost concediate 500.000 de persoane, generând, în 2 ani, o pagubã de minimum 5 miliarde de euro la bugetul de stat.economia subteranã a ajuns, potrivit celor mai recente estimãri ale specialiştilor europeni (a.t. kearney, iulie 2011), la 37,1% din ...

Monitorul Oficial 708 din 07 Octombrie 2011 (M. Of. 708/2011)

DECIZIE nr. 1.046 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 286 - 287^17 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 7 octombrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 - 287^17 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 34/2006 privind ...

Monitorul Oficial 682 din 26 Septembrie 2011 (M. Of. 682/2011)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 78 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unor masuri organizatorice in domeniul afacerilor europene EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 26 septembrie 2011

Fondurile structurale şi de coeziune reprezintã una dintre principalele surse de investiţii în infrastructura româniei.luându-se în considerare gradul redus de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, se impune ca ministerul afacerilor europene sã coordoneze procesul de absorbţie a fondurilor, în scopul accelerãrii susţinute a acestui proces şi al înlãturãrii oricãror disfuncţionalitãţi.constatându-se cã neaplicarea mãsurilor cuprinse în prezenta ordonanţã de urgenţã ar avea consecinţe grave asupra realizãrii procesului de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune, precum şi asupra proiectelor naţionale de dezvoltare a infrastructurii,ţinând seama de faptul cã neadoptarea de mãsuri imediate, prin ordonanţã de urgenţã, ar conduce la ...

Monitorul Oficial 668 din 20 Septembrie 2011 (M. Of. 668/2011)

DECIZIE nr. 1.044 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. IV "Masuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariate, in scopul reducerii cheltuielilor bugetare" din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 657 din 15 Septembrie 2011 (M. Of. 657/2011)

DECIZIE nr. 781 din 16 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 286^1 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 657 din 15 septembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 627 din 02 Septembrie 2011 (M. Of. 627/2011)

ORDONANTA nr. 30 din 31 august 2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 2 septembrie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 131/2011 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã.art. ilegea nr. 571/2003 privind codul fiscal, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 7 alineatul (1), punctul 3 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"3. activitate dependentã la funcţia de bazã - orice activitate desfãşuratã în baza unui contract individual de muncã sau a unui statut special prevãzut de ...

Monitorul Oficial 537 din 29 Iulie 2011 (M. Of. 537/2011)

DECIZIE nr. 698 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 271, 272 si 273 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 74, 75 si 77 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 164 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 537 din 29 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia ...

Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)

 LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

‹‹ Pagina 102 din 116
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016