Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 276 din 15 octombrie 2018

‹‹ Pagina 24 din 31

Monitorul Oficial 276 din 11 Aprilie 2019 (M. Of. 276/2019)

 DECIZIA nr. 3 din 11 februarie 2019 referitoare la recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov privind: "Incidenţa dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cazul cererilor formulate în etapa executării pedepsei de persoanele condamnate printr-o hotărâre penală definitivă pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) din Codul penal - comisă prin încălcarea unor atribuţii de serviciu reglementate prin alte acte decât prin legislaţia primară, legi şi ordonanţe ale Guvernului - şi care invocă dezincriminarea faptei, ca efect al aplicării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale." EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 276 din 11 aprilie 2019

Dosar nr. 1.905/1/2018┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││ilie iulian │Înaltei curţi de casaţie││dragomir │şi justiţie, ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│daniel │- preşedintele secţiei ││grădinaru │penale │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici ...

Monitorul Oficial 206 din 15 Martie 2019 (M. Of. 206/2019)

 DECIZIA nr. 740 din 22 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 1 prin raportare la art. 195 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 206 din 15 martie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 170 din 04 Martie 2019 (M. Of. 170/2019)

 DECIZIA nr. 628 din 9 octombrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 170 din 4 martie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 161 din 28 Februarie 2019 (M. Of. 161/2019)

 DECIZIA nr. 713 din 20 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi a sintagmei "în regim de putere publică" din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 161 din 28 februarie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 132 din 19 Februarie 2019 (M. Of. 132/2019)

 DECIZIA nr. 4 din 14 ianuarie 2019 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Cum se determină rezerva succesorală, cotitatea disponibilă specială şi cota succesorală a soţului supravieţuitor instituit legatar universal, în condiţiile în care vine la moştenire în concurs cu alţi descendenţi ai defunctului decât cei comuni, prin raportare la prevederile art. 972, art. 1.055, art. 1.074, art. 1.086, art. 1.087, art. 1.088, art. 1.089 şi art. 1.090 din noul Cod civil?". EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 132 din 19 februarie 2019

Dosar nr. 2.764/1/2018 ┌─────────────┬────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele ...

Monitorul Oficial 97 din 07 Februarie 2019 (M. Of. 97/2019)

 DECIZIA nr. 650 din 25 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 5 alin. (1^1)-(1^4)], pct. 4 [cu referire la art. 17 lit. a)], pct. 5 [cu referire la art. 35 alin. (1) fraza a doua], pct. 6 [cu referire la art. 39 alin. (1) lit. b), c) şi e)], pct. 10 [cu referire la art. 64 alin. (1)], pct. 11 [cu referire la abrogarea art. 64 alin. (6)], pct. 13 [cu referire la art. 75 alin. (1) lit. d)], pct. 14 [cu referire la art. 75 alin. (2) lit. d)], pct. 15 [cu referire la art. 75 alin. (3)], pct. 17 [cu referire la abrogarea art. 91 alin. (1) lit. c)], pct. 20 [cu referire la art. 96 alin. (4)], pct. 21 [cu referire la art. 100], pct. 22 [cu referire la art. 112^1 alin. (1) şi (2)], pct. 23 [cu referire la art. 112^1 alin. (2^1)], pct. 24 [cu referire la art. 112^1 alin. (3)], pct. 26 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 27 [cu referire la art. 155 alin. (2) şi (3)], art. I pct. 28 [cu referire la art. 159^1], pct. 29 [cu referire la art. 173 alin. (2)-(5)], pct. 30 [cu referire la abrogarea art. 175 alin. (2)], pct. 31 [cu referire la art. 177 alin. (1) lit. b) şi c)], pct. 32 [cu referire la art. 187^1], pct. 33 [cu referire la art. 189 alin. (1) lit. i)], pct. 38 [cu referire la art. 257 alin. (4)], pct. 39 [cu referire la art. 269 alin. (3)], pct. 40 [cu referire la art. 269 alin. (4)-(6)], pct. 41 [cu referire la art. 273 alin. (4)], pct. 42 [cu referire la art. 277 alin. (1)-(3)], pct. 43 [cu referire la art. 277 alin. (3^1) şi (3^2)], pct. 46 [cu referire la art. 290 alin. (3)], pct. 47 [cu referire la art. 291 alin. (1)], pct. 49 [cu referire la art. 295 alin. (3)], pct. 50 [cu referire la art. 297 alin. (1)], pct. 51 [cu referire la art. 297 alin. (3)], pct. 52 [cu referire la abrogarea art. 298], pct. 53 [cu referire la art. 308 alin. (3) şi (4)], pct. 54 [cu referire la art. 309] şi pct. 62 [cu referire la art. 367 alin. (6)], art. II [cu referire la sintagma „probe certe“] şi art. III din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 97 din 7 februarie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...

Monitorul Oficial 70 din 29 Ianuarie 2019 (M. Of. 70/2019)

 DECIZIA nr. 642 din 16 octombrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 918 alin. (1), art. 921 alin. (1) şi art. 922 din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 70 din 29 ianuarie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...

Monitorul Oficial 1079 bis din 20 Decembrie 2018 (M. Of. 1079 bis/2018)

 NORME METODOLOGICE din 17 decembrie 2018 privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1079 bis din 20 decembrie 2018

──────────aprobate prin ordinul nr. 1.508 din 17 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.079 din 20 decembrie 2018.──────────cap. idispoziţii generale1. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1.1. programele de restructurare/reconversie reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care, prin realizarea lor, conduc la creşterea competitivităţii producătorilor vitivinicoli prin adaptarea producţiei la cererea pieţei;1.2. reconversia soiurilor, inclusiv prin supraaltoire, constă în schimbarea soiurilor existente în cultură cu clone ale aceloraşi soiuri sau cu alte soiuri, inclusiv clone ale acestora, în scopul adaptării producţiei la cerinţele pieţei;1.3. replantarea ca urmare a defrişării ...

Monitorul Oficial 4 din 03 Ianuarie 2019 (M. Of. 4/2019)

 DECIZIA nr. 557 din 18 septembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 4 din 3 ianuarie 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...

Monitorul Oficial 1115 din 28 Decembrie 2018 (M. Of. 1115/2018)

 DECIZIA nr. 337 din 22 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.050-1.053 din Codul de procedură civilă în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 5 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1115 din 28 decembrie 2018

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...

‹‹ Pagina 24 din 31
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016