Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 266 din 16 martie 2010
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 479 din 01 August 2013 (M. Of. 479/2013)
REGULAMENT din 24 iulie 2013 de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1activitatea notarială pe teritoriul româniei se îndeplineşte de notarii publici numiţi în funcţie de către ministrul justiţiei, în condiţiile legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, şi ale prezentului regulament.art. 2(1) În afara graniţelor româniei, activităţile notariale prevăzute de legislaţia în vigoare pot fi îndeplinite numai de persoanele cu atribuţii în acest sens din cadrul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare ale româniei, precum şi de comandanţii navelor şi aeronavelor sub pavilion românesc.(2) secretarii consiliilor locale ale comunelor şi oraşelor unde nu funcţionează birouri notariale sau sedii ...
ORDIN nr. 2.333/C din 24 iulie 2013 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995 EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 1 august 2013
Având în vedere dispoziţiile art. vii alin. (2) din legea nr. 77/2012 pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995,în temeiul art. 13 din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. 1se aprobă regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2la data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă ordinul ministrului justiţiei nr. 710/c/1995 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a legii notarilor publici şi ...
Monitorul Oficial 450 din 23 Iulie 2013 (M. Of. 450/2013)
DECIZIE nr. 292 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50^1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 450 din 23 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...
Monitorul Oficial 443 din 19 Iulie 2013 (M. Of. 443/2013)
DECIZIE nr. 266 din 21 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 19 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 9 mai 2013 a reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 266 din 13 Mai 2013 (M. Of. 266/2013)
DECIZIE nr. 31 din 5 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 13 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se ...
Monitorul Oficial 238 din 25 Aprilie 2013 (M. Of. 238/2013)
DECIZIE nr. 136A din 28 septembrie 2012 privind schimbarea in parte a Hotararii arbitrale din data de 30 august 2011 avand ca obiect repartizarea remuneratiilor si a comisionului datorat colectorului unic pentru dreptul de retransmitere prin cablu si pentru remuneratia compensatorie pentru copia privata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 669 din 20 septembrie 2011, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 247/2011 EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX A CIVILA SI PT. CAUZE PRIVIND PROP. INTELECTUALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 25 aprilie 2013
RomÂniacurtea de apel bucureŞtisecŢia a ix-a civilĂ Şi pentru cauze privind proprietatea intelectualĂ,conflicte de muncĂ Şi asigurĂri socialedecizia civilĂ nr. 136a Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2012dosar nr. 8.766/2/2011curtea constituită din:preşedinte - crina bianca trămîndanjudecător - mihaela paraschivgrefier - elena dana ciobanupe rol se află soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor - copyro împotriva hotărârii arbitrale din data de 30 august 2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 669 din 20 septembrie 2011, prin decizia directorului general al oficiului român pentru drepturile de ...
DECIZIE nr. 48 din 17 aprilie 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 136A din 28 septembrie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind schimbarea in parte a Hotararii arbitrale din data de 30 august 2011 avand ca obiect repartizarea remuneratiilor si a comisionului datorat colectorului unic pentru dreptul de retransmitere prin cablu si pentru remuneratia compensatorie pentru copia privata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 669 din 20 septembrie 2011, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 247/2011 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 25 aprilie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi ale art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:articol unic se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă nr. 136a din 28 septembrie 2012 a curţii de apel bucureşti ...
Monitorul Oficial 200 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 200/2013)
HOTARARE din 25 septembrie 2012 in Cauza Arhiepiscopia Romano-Catolica Alba Iulia impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 9 aprilie 2013
(cererea nr. 33003/03) strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza arhiepiscopia romano-catolică alba iulia împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, egbert myjer, alvina gyulumyan, jan sikuta, ineta ziemele, luis lopez guerra, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 august 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la acea dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 33.003/03 îndreptată împotriva româniei, prin care o comunitate religioasă din acest stat, arhiepiscopia ...