Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 261 din 24 iunie 2003
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 622 din 18 Iulie 2018 (M. Of. 622/2018)
DECIZIA nr. 261 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. (1), art. 145, art. 165 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 622 din 18 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 571 bis din 06 Iulie 2018 (M. Of. 571 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 iunie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 bis din 6 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 955/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 6 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 603 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 603/2018)
DECIZIA nr. 116 din 13 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 16 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 600 din 13 Iulie 2018 (M. Of. 600/2018)
DECIZIA nr. 242 din 19 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 600 din 13 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 555 din 03 Iulie 2018 (M. Of. 555/2018)
DECIZIA nr. 43 din 11 iunie 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3 raportat la art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 3 iulie 2018
Dosar nr. 611/1/2018 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││ │de contencios ││ionel barbă │administrativ şi fiscal ││ │- preşedintele ││ │completului ...
Monitorul Oficial 554 din 03 Iulie 2018 (M. Of. 554/2018)
DECIZIA nr. 619 din 10 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblu său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 554 din 3 iulie 2018
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 546 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 546/2018)
ORDIN nr. 4.988 din 4 iunie 2018 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea entităţilor de inovare şi transfer tehnologic în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 546 din 29 iunie 2018
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 168 din 1.02.2018,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ...
Monitorul Oficial 529 din 27 Iunie 2018 (M. Of. 529/2018)
ORDIN nr. 4.999 din 5 iunie 2018 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru sprijinirea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 529 din 27 iunie 2018
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 2.325 din 7.03.2018,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ...