Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 256 din 7 aprilie 2015
Monitorul Oficial 954 din 16 Octombrie 2020 (M. Of. 954/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 174 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează activitatea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 954 din 16 octombrie 2020
Prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente programului operaţional competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de covid19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, s-a avut în vedere instituirea unor măsuri de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, denumite în continuare imm-uri, care s-au confruntat pe perioada declarării stării de urgenţă cu probleme determinate fie de lipsa consumatorilor, caz în care activităţile imm-urilor au fost puternic afectate prin scăderea cifrei de afaceri, iar personalul angajat a fost trimis în şomaj tehnic, fie de ...
Monitorul Oficial 943 din 14 Octombrie 2020 (M. Of. 943/2020)
DECIZIA nr. 488 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 943 din 14 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 939 din 13 Octombrie 2020 (M. Of. 939/2020)
DECIZIA nr. 590 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 3 [cu referire la art. XVIII] din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 939 din 13 octombrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 869 din 23 Septembrie 2020 (M. Of. 869/2020)
DECIZIA nr. 18 din 19 iunie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, are sau nu calitatea expres stipulată de art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală în care se face referire la «procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia»" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 869 din 23 septembrie 2020
Dosar nr. 264/1/2020completul compus din: ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│iancu ana │- judecător la secţia ││hermina │penală │├────────────┼─────────────────────────┤│enescu dan │- judecător la ...
Monitorul Oficial 792 din 31 August 2020 (M. Of. 792/2020)
DECIZIA nr. 510 din 30 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza finală din Codul penal, ale art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 8 din 15 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi ale art. 126 alin. (4)-(6) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 31 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 752 din 18 August 2020 (M. Of. 752/2020)
DECIZIA nr. 551 din 7 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 752 din 18 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 750 din 18 August 2020 (M. Of. 750/2020)
DECIZIA nr. 365 din 16 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 750 din 18 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 726 din 12 August 2020 (M. Of. 726/2020)
DECIZIA nr. 289 din 9 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a sintagmei "sistem de alarmă" din cuprinsul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. e) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 726 din 12 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 705 din 06 August 2020 (M. Of. 705/2020)
DECIZIA nr. 170 din 26 mai 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 705 din 6 august 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...