Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 222 din 18 mai 2004
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 745 din 24 Octombrie 2011 (M. Of. 745/2011)
REGULAMENT din 11 octombrie 2011 de aplicare a masurilor de protectie civila in unitatile Ministerului Administratiei si Internelor EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 24 octombrie 2011
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) mãsurile de protecţie civilã se aplicã în toate unitãţile ministerului administraţiei şi internelor, denumit în continuare m.a.i., în scopul:a) stabilirii unei concepţii unitare privind activitatea de planificare, organizare, coordonare, conducere şi realizare a mãsurilor pentru limitarea şi înlãturarea efectelor produse de situaţiile de urgenţã şi atacurile din aer pe timpul conflictelor armate;b) protejãrii personalului propriu şi a bunurilor din dotare;c) menţinerii capacitãţii operaţionale şi operative pentru îndeplinirea misiunilor specifice stabilite în competenţã şi intervenţia în situaţii de protecţie civilã în sprijinul populaţiei pânã la restabilirea stãrii de normalitate.(2) mãsurile de protecţie civilã sunt de prevenire, de ...
ORDIN nr. 224 din 11 octombrie 2011 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a masurilor de protectie civila in unitatile Ministerului Administratiei si Internelor EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 24 octombrie 2011
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1), ale art. 10 şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 481/2004 privind protecţia civilã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi cele ale art. 4 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 21/2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 15/2005,în temeiul art. 7 alin. (4) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 15/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul administraţiei şi internelor emite prezentul ...
Monitorul Oficial 717 din 12 Octombrie 2011 (M. Of. 717/2011)
DECIZIE nr. 1.045 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 219 si art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 12 octombrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricupe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din ...
Monitorul Oficial 711 din 10 Septembrie 2011 (M. Of. 711/2011)
DECIZIE nr. 1.066 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 219 si art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca si ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 10 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 661 din 16 Septembrie 2011 (M. Of. 661/2011)
DECIZIE nr. 829 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 alin. (1) lit. d) si art. 223 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 16 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 ...
Monitorul Oficial 629 din 02 Septembrie 2011 (M. Of. 629/2011)
HOTARARE nr. 12 din 26 august 2011 privind sustinerea examenului pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal sesiunea octombrie 2011 EMITENT: CAMERA CONSULTANTILOR FISCALI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 2 septembrie 2011
În baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calitãţii de consultant fiscal, aprobat prin hotãrârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 4/2007,în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activitãţii de consultanţã fiscalã, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 198/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 26 august 2011, hotãrãşte:art. 1 (1) examenul de atribuire a calitãţii de consultant fiscal va avea loc în municipiul bucureşti, în ziua de 8 octombrie 2011.(2) locul de desfãşurare a examenului se va publica pe ...
Monitorul Oficial 607 din 29 August 2011 (M. Of. 607/2011)
ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. i.3 din legea nr. 131/2011 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã.cap. i dobânda legalã remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii bãneştiart. 1 (1) pãrţile sunt libere sã stabileascã, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii bãneşti.(2) dobânda datoratã de debitorul obligaţiei de a da o sumã de bani la un anumit termen, calculatã pentru perioada anterioarã împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumitã dobândã remuneratorie.(3) dobânda datoratã de debitorul ...
Monitorul Oficial 555 din 04 August 2011 (M. Of. 555/2011)
DECIZIE nr. 789 din 16 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 219 si art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si ale art. 28 alin. (2) si art. 211 din Legea dialogului social nr. 62/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 4 august 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...