Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 213 din 9 mai 2013
Monitorul Oficial 555 din 28 Iulie 2014 (M. Of. 555/2014)
NORME METODOLOGICE GENERALE din 11 iulie 2014 referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 28 iulie 2014
A. dispoziţii generale1. scopul controlului financiar preventiv şi categoriile de operaţiuni asupra cărora se exercită1.1. controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni (denumite în continuare operaţiuni) care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice.1.2. fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:- angajamentele legale şi angajamentele bugetare*);--------*) angajament legal - actul juridic prin care se creează, în cazul actelor administrative sau al contractelor, ori se constată, în cazul legilor, ...
ORDIN nr. 923 din 11 iulie 2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 555 din 28 iulie 2014
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (6) şi (9) din ordonanţa guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 19 lit. d) şi e) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv, prevăzute în anexa nr. 1, şi codul specific de ...
Monitorul Oficial 527 din 16 Iulie 2014 (M. Of. 527/2014)
DECIZIE nr. 312 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 527 din 16 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de ...
Monitorul Oficial 523 din 14 Iulie 2014 (M. Of. 523/2014)
ORDIN nr. 1.052 din 3 iulie 2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 14 iulie 2014
Având în vedere referatul de aprobare nr. 110.256 din 24 iunie 2014 al direcţiei dezvoltare durabilă şi protecţia naturii,în temeiul prevederilor art. 18 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 48/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului şi ...
Monitorul Oficial 508 din 08 Iulie 2014 (M. Of. 508/2014)
DECIZIE nr. 303 din 5 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) şi (2) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 8 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din ...
Monitorul Oficial 501 din 04 Iulie 2014 (M. Of. 501/2014)
DECIZIE nr. 288 din 22 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 4 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu ...
Monitorul Oficial 459 din 24 Iunie 2014 (M. Of. 459/2014)
DECIZIE nr. 279 din 8 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) lit. g) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 24 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.1. ...
DECIZIE nr. 213 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 24 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 436 din 16 Iunie 2014 (M. Of. 436/2014)
REGULAMENT nr. 9 din 29 mai 2014 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare şi a depozitarilor organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 436 din 16 iunie 2014
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2) şi art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 9 alin. (5) şi (7), art. 12 alin. (2), art. 33 alin. (1), art. 47 alin. (1), art. 52 alin. (2) şi (4), art. 56, art. 63 alin. (3), art. 64 alin. (2), art. 66 alin. ...
Monitorul Oficial 433 din 13 Iunie 2014 (M. Of. 433/2014)
DECIZIE nr. 213 din 28 mai 2014 privind sancţionarea societăţii SURE INVEST COMPANY - Broker de Asigurare - S.R.L. cu interzicerea temporară a activităţii EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ - AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 13 iunie 2014
Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, municipiul bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere financiară, ...