Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 205 din 8 aprilie 2025
Monitorul Oficial 319 bis din 10 Aprilie 2025 (M. Of. 319 bis/2025)
SCHEMĂ DE MĂSURI din 1 aprilie 2025 de ajutor de minimis având ca obiectiv dezvoltarea microîntreprinderilor prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul Programului Tranziţie Justă 2021-2027 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 bis din 10 aprilie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 654 din 1 aprilie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 319 din 10 aprilie 2025.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă de măsuri de minimis, prin care se finanţează dezvoltarea microîntreprinderilor prin acordarea de sprijin pentru creşterea durabilă şi crearea de locuri de muncă în cadrul acţiunii "dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului", la nivelul priorităţilor 1-6 ale programului tranziţie justă 2021-2027, denumit în continuare ptj, în vederea atingerii obiectului de diversificare economică durabilă, creştere a competitivităţii şi a capacităţii economiilor locale, denumită în continuare schemă.(2) ...
Monitorul Oficial 315 din 09 Aprilie 2025 (M. Of. 315/2025)
SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.870 din 20 noiembrie 2024 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anulare acte administrative cu caracter normativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 315 din 9 aprilie 2025
Dosar nr. 1.547/2/2024curtea constituită din:preşedinte: xgrefier: xpe rol se află soluţionarea cererii formulate de reclamantul x în contradictoriu cu pârâta autoritatea de supraveghere financiară, având ca obiect „anulare act administrativ“.dezbaterile orale ale părţilor au avut loc în şedinţa publică de la 23.10.2024, când au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitate părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 6.11.2024 şi 20.11.2024 când a pronunţat următoarea sentinţă:curtea,prin cererea de chemare în ...
Monitorul Oficial 292 bis din 03 Aprilie 2025 (M. Of. 292 bis/2025)
Monitorul Oficial 311 din 08 Aprilie 2025 (M. Of. 311/2025)
DECIZIE nr. 205 din 8 aprilie 2025 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Stanciu Elena-Daniela a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 311 din 8 aprilie 2025
Având în vedere propunerea formulată de ministerul economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului prin adresa nr. 1.643 din 25 februarie 2025, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/1.787 în 26 februarie 2025 şi la secretariatul general al guvernului cu nr. 20/9.352/m.d. în 26 martie 2025, precum şi adresa agenţiei naţionale a funcţionarilor publici nr. 12.892/2025,în temeiul art. 29, art. 394 alin. (2) lit. d), art. 397, art. 502 alin. (1) lit. f), art. 509 alin. (3), art. 510 alin. (1) şi al art. 530 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite ...
Monitorul Oficial 274 din 28 Martie 2025 (M. Of. 274/2025)
DECIZIA nr. 631 din 7 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (1), (3), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, precum şi ale art. I alin. (1), (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 274 din 28 martie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 239 din 18 Martie 2025 (M. Of. 239/2025)
DECIZIA nr. 3 din 17 februarie 2025 privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 207 alin. (1), art. 222 alin. (4) şi art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 239 din 18 martie 2025
Dosar nr. 2.691/1/2024┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie, preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│eleni │- preşedintele delegat al││cristina │secţiei penale ││marcu │ ...
Monitorul Oficial 233 din 17 Martie 2025 (M. Of. 233/2025)
DECIZIA nr. 463 din 15 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor şi a Ordonanţei Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi ale art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 233 din 17 martie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 227 din 14 Martie 2025 (M. Of. 227/2025)
DECIZIA nr. 282 din 28 mai 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 90/2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în vederea transpunerii unor acte juridice ale Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 227 din 14 martie 2025
┌──────────────────┬───────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├──────────────────┼───────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 175 bis din 27 Februarie 2025 (M. Of. 175 bis/2025)
ANEXE din 26 februarie 2025 privind aprobarea formularului-tip al cererii de plată pentru anul 2025 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 175 bis din 27 februarie 2025
──────────conţinute de ordinul nr. 73 din 26 februarie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 175 din 27 februarie 2025.──────────anexa 1 operator de date cu caracter personal:┌─────────────────┬────────────────────┐│ │nr. cerere şi data ││ │din registrul ││judeţul │electronic de ││ ...
Monitorul Oficial 186 din 04 Martie 2025 (M. Of. 186/2025)
DECIZIA nr. 2 din 27 ianuarie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 612 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 186 din 4 martie 2025
Dosar nr. 2.621/1/2024 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│elena diana │- preşedintele secţiei ││tămagă │de contencios ││ ...