Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 2 667 din 15 octombrie 2014
Monitorul Oficial 22 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 22/2016)
NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
Titlul idispoziţii generalecap. idefiniţiisecŢiunea 1activitatea independentă1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. la încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic ...
Monitorul Oficial 19 din 11 Ianuarie 2016 (M. Of. 19/2016)
DECIZIE nr. 31 din 19 noiembrie 2015 având ca obiect rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept în Dosarul nr. 1.238/297/2013 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 19 din 11 ianuarie 2016
Dosar nr. 3.558/1/2015mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluifrancisca vasile - judecător la secţia penală - judecător-raportorsimona neniţă - judecător la secţia penalăluciana mera - judecător la secţia penalăsilvia cerbu - judecător la secţia penalălavinia valeria lefterache ...
Monitorul Oficial 982 din 30 Decembrie 2015 (M. Of. 982/2015)
NORMĂ nr. 39 din 28 decembrie 2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară din Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 982 din 30 decembrie 2015
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 4 alin. (3) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 din regulamentul (ce) nr. 1.606/2002 al parlamentului european şi al consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 950 din 22 Decembrie 2015 (M. Of. 950/2015)
DECIZIE nr. 638 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 950 din 22 decembrie 2015
┌─────────────────┬─┬──────────────────┐│augustin zegrean │ │ ││valer dorneanu │ │ ││petre lăzăroiu │-│preşedinte ││mircea Ştefan │-│judecător ││minea │-│judecător ││daniel marius │-│judecător ...
Monitorul Oficial 943 din 21 Decembrie 2015 (M. Of. 943/2015)
DECIZIE nr. 21 din 19 octombrie 2015 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi art. 529 alin. (1) şi (2) din Codul civil raportate la prevederile art. 2 alin. (4) şi art. 4 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 943 din 21 decembrie 2015
Dosar nr. 17/2015iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civilăionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalmirela sorina popescu ...
Monitorul Oficial 908 din 08 Decembrie 2015 (M. Of. 908/2015)
ORDIN nr. 164 din 7 decembrie 2015 privind aprobarea certificării Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. ca operator de transport şi de sistem al sistemului electroenergetic naţional, conform modelului de separare a proprietăţii EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 8 decembrie 2015
Având în vedere prevederile:- art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (5) şi (6) din directiva 2009/72/ce a parlamentului european şi a consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a directivei 2003/54/ce;- art. 31 alin. (1) lit. e) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora procedura de certificare a operatorului de transport şi de sistem se finalizează conform prevederilor art. 3 din regulamentul (ce) nr. 714/2009 al parlamentului european şi al consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces ...
Monitorul Oficial 906 din 08 Decembrie 2015 (M. Of. 906/2015)
DECIZIE nr. 637 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 906 din 8 decembrie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 ...
Monitorul Oficial 870 din 20 Noiembrie 2015 (M. Of. 870/2015)
DECIZIE nr. 667 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 426 lit. a) din acelaşi cod şi ale art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 20 noiembrie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin mihail grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) şi art. 431 alin. (1) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de societatea "aei investment industry" - s.r.l. din bucureşti în dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al curţii de apel bucureşti - secţia a ii-a penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 417 d/2015.2. la apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent referă asupra faptului că, în acest dosar, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)
CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...
LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...