Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 191 din 15 mai 2012

‹‹ Pagina 33 din 61

Monitorul Oficial 422 din 08 Iunie 2017 (M. Of. 422/2017)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 31 mai 2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 422 din 8 iunie 2017

Având în vedere necesitatea imediată de a crea şi consolida mecanismele de respectare a regulilor de concurenţă la nivel privat, prin asigurarea dreptului la despăgubiri al persoanelor vătămate prin fapte anticoncurenţiale, prin intermediul instanţelor naţionale, în strânsă corelare cu asigurarea respectării dispoziţiilor art. 101 şi 102 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene la nivel public, care este realizată de către comisia europeană şi autorităţile de concurenţă ale statelor membre, se impune adoptarea de măsuri de reglementare la nivel naţional.ordonanţa de urgenţă a guvernului are ca obiect transpunerea în legislaţia naţională a directivei 2014/104/ue a parlamentului european şi a consiliului din 26 noiembrie ...

Monitorul Oficial 395 din 25 Mai 2017 (M. Of. 395/2017)

 DECIZIA nr. 87 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 660 alin. (2) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 395 din 25 mai 2017

┌────────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar ...

Monitorul Oficial 393 din 25 Mai 2017 (M. Of. 393/2017)

 DECIZIA nr. 128 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 393 din 25 mai 2017

┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...

Monitorul Oficial 260 din 13 Aprilie 2017 (M. Of. 260/2017)

 DECIZIA nr. 89 din 28 februarie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 260 din 13 aprilie 2017

┌────────────────────┬─────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼─────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼─────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...

Monitorul Oficial 250 din 11 Aprilie 2017 (M. Of. 250/2017)

 REGULAMENT din 7 martie 2017 privind noi servicii feroviare pentru călători EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 250 din 11 aprilie 2017

──────────aprobat de ordinul nr. 126/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 250 din 11 aprilie 2017──────────În temeiul art. 56 alin. (5) şi art. 67 alin. (2) din legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din românia în spaţiul feroviar unic european,consiliul naţional de supraveghere din domeniul feroviar aprobă prezentul regulament.art. 1dispoziţii generale(1) prezentul regulament are ca obiect adoptarea unor măsuri pentru stabilirea de noi servicii internaţionale de transport feroviar de călători cu acces deschis şi cu opriri intermediare, care vizează transportarea călătorilor în cadrul unei călătorii internaţionale, prin aplicarea unitară şi transparentă a prevederilor legii nr. 202/2016 privind integrarea sistemului ...

Monitorul Oficial 235 din 05 Aprilie 2017 (M. Of. 235/2017)

 DECIZIA nr. 23 din 18 ianuarie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 [referitor la art. 35 alin. (1^1)] şi pct. 19 [referitor la art. 46 alin. (4^3)] din Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 235 din 5 aprilie 2017

┌─────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător ...

Monitorul Oficial 191 din 17 Martie 2017 (M. Of. 191/2017)

 DECIZIA nr. 714 din 6 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 191 din 17 martie 2017

┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...

Monitorul Oficial 175 din 10 Martie 2017 (M. Of. 175/2017)

 DECIZIE nr. 2 din 30 ianuarie 2017 privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 10 martie 2017

Dosar nr. 22/2016iulia cristina tarcea - preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi   justiţie - preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele delegat al secţiei i civileeugenia voicheci - preşedintele secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios   administrativ şi fiscalionuţ mihai matei ...

Monitorul Oficial 169 din 08 Martie 2017 (M. Of. 169/2017)

Monitorul Oficial 142 din 24 Februarie 2017 (M. Of. 142/2017)

 DECIZIE nr. 3 din 30 ianuarie 2017 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3, art. 9, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995 coroborate cu art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 24 februarie 2017

Dosar nr. 3.370/1/2016lavinia curelea - preşedintele delegat al secţiei i civile - preşedintele completuluicreţu dragu - judecător la secţia i civilăalina sorinela macavei - judecător la secţia i civilăviorica cosma - judecător la secţia i civilămihaela tăbârcă - judecător la secţia i civilănicoleta Ţăndăreanu - judecător la secţia i civilăadina georgeta nicolae - judecător la secţia i civilăalina iuliana Ţuca ...

‹‹ Pagina 33 din 61
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016