Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 19 din 14 martie 1994
Monitorul Oficial 323 din 22 Noiembrie 1994 (M. Of. 323/1994)
ACORD EUROPEAN din 1 iulie 1970 privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (A.E.T.R.)*) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 323 din 22 noiembrie 1994
──────────*) traducere ──────────____________părţile contractante, în dorinţa de a favoriza dezvoltarea şi îmbunătăţirea transporturilor rutiere internaţionale de mărfuri şi pasageri, constiente de necesitatea de a spori siguranţa traficului rutier, de a reglementa condiţiile de muncă în transporturile rutiere internaţionale în conformitate cu principiile organizaţiei internaţionale a muncii şi de a adopta în comun anumite măsuri pentru asigurarea respectării unei asemenea reglementări, au convenit după cum urmează: art. 1definiţii În sensul prezentului acord, se înţelege: a) prin vehicul, orice automobil sau remorca; acest termen include orice ansamblu de vehicule; b) prin automobil, orice vehicul având un motor cu propulsie, care circulă pe ...
LEGE nr. 101 din 12 noiembrie 1994 pentru aderarea Romaniei la Acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectueaza transporturi rutiere internationale (A.E.T.R.), inclusiv la anexele acestuia, incheiat la Geneva la 1 iulie 1970 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 22 noiembrie 1994
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicromânia aderă la acordul european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (a.e.t.r.), inclusiv la anexele acestuia, încheiat la geneva la 1 iulie 1970.această lege a fost adoptată de senat în şedinţa din 15 septembrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. preŞedintele senatului prof. univ. dr. oliviu ghermanaceastă lege a fost adoptată de camera deputaţilor în şedinţa din 31 octombrie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. p. preŞedintele camerei deputaŢilor marŢian danbucureşti, 12 noiembrie 1994.nr. 101.acord european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (a.e.t.r.)*)----------*) traduceregeneva, 1 ...
Monitorul Oficial 278 din 30 Septembrie 1994 (M. Of. 278/1994)
HOTARIREA 63 din 22 februarie 1994 (REGULAMENT *** Republicat) privind organizarea licitatiilor pentru achizitiile publice de bunuri EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL Nr. 278 din 30 septembrie 1994
*) republicat în temeiul art. 8 din hotãrîrea guvernului nr. 660/1994 . regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri, aprobat prin hotãrîrea guvernului nr. 63/1994 a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 76 din 24 martie 1994, data la care a intrat în vigoare, cu excepţia prevederilor art. 1.2 lit. a) alin. 1, art. 2.5, art. 2.8, art. 2.13, art. 6.1 şi anexa la regulament, care intra în vigoare la data de 30 septembrie 1994. 1. dispoziţii generale art. 1.1 ...
Monitorul Oficial 76 din 24 Martie 1994 (M. Of. 76/1994)
HOTARIRE Nr. 63 din 22 februarie 1994 de aprobare a Regulamentului privind organizarea licitatiilor pentru achizitiile publice de bunuri EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 24 martie 1994
În temeiul art. 11 din ordonanta guvernului nr. 12/1993 privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice, guvernul româniei hotãrãşte: art. 1 se aproba regulamentul privind organizarea licitaţiilor pentru achiziţiile publice de bunuri, prevãzut în anexa, care face parte integrantã din prezenta hotãrîre. art. 2 În funcţie de evoluţia preţurilor, ministerul finanţelor va actualiza cuantumurile valorice stabilite prin regulamentul anexat. prim-ministru ...
Monitorul Oficial 247 din 31 August 1994 (M. Of. 247/1994)
ORDONANTA Nr. 61 din 24 august 1994 privind aprobarea aranjamentului de credit stand-by si a facilitatii de transformare sistematica acordate Romaniei de catre Fondul Monetar International EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL Nr. 247 din 31 august 1994
În temeiul prevederilor art.107 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei, precum şi ale art. 1 lit. b) din legea nr. 72/1994 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei emite urmãtoarea ordonanta: art. 1 se aproba aranjamentul de credit stand-by, în valoare de 131,97 milioane d.s.t., precum şi facilitarea sistematica în valoare de 377,05 milioane d.s.t., acordate româniei de fondul monetar internaţional la 11 mai 1994. art. 2 echivalentul în lei al sumei de 509,02 milioane d.s.t. se acoperã de ...
Monitorul Oficial 199 din 02 August 1994 (M. Of. 199/1994)
LEGE Nr. 58 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Conventiei privind diversitatea biologica, semnata la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 EMITENT: PARLAMENTUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 2 august 1994
Parlamentul româniei adopta prezenta lege. articol unic se ratifica convenţia privind diversitatea biologica, elaborata sub egida programului naţiunilor unite pentru mediul Înconjurãtor şi semnatã la rio de janeiro la 5 iunie 1992 cu ocazia conferintei naţiunilor unite pentru mediu şi dezvoltare. aceasta lege a fost adoptatã de senat în şedinţa din 30 martie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din constituţia româniei. preŞedintele senatului ...
Monitorul Oficial 131 din 27 Mai 1994 (M. Of. 131/1994)
DECIZIE Nr. 46 din 17 mai 1994 privind constitutionalitatea Regulamentului Senatului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 131 DIN 27 Mai 1994
Cu adresa nr. 273 din 7 martie 1994, preşedintele senatului a solicitat curţii constituţionale examinarea regulamentului senatului*), adoptat prin hotãrîrea nr. 16 din 30 iunie 1993 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 178 din 27 iulie 1993, sub aspectul legitimitatii sale constituţionale. temeiul legal al sesizãrii îl constituie prevederile art. 144 lit. b) din constituţie, potrivit cãrora curtea constituţionalã se pronunţa asupra constituţionalitãţii regulamentelor parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua camere, precum şi prevederile art. 21 din legea nr. 47/1992 . totodatã, curtea constituţionalã a fost sesizatã şi de grupul ...
Monitorul Oficial 55 din 03 Martie 1994 (M. Of. 55/1994)
HOTARIRE Nr. 27 din 27 ianuarie 1994 privind aprobarea Programului national de cercetare-dezvoltare EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 55 din 3 martie 1994
Guvernul româniei hotãrãşte: art. 1 se aproba programul naţional de cercetare-dezvoltare care urmeazã a se realiza pînã la finele anului 1995, prevãzut în anexa *), care face parte integrantã din prezenta hotãrîre. art. 2 gestionarea fondurilor şi repartizarea acestora, potrivit legii, pe programe, subprograme, proiecte sau teme vor fi asigurate de ministerul cercetãrii şi tehnologiei, la propunerea colegiului consultativ pentru cercetare aplicativa şi dezvoltare, cu încadrarea în sumele aprobate cu aceasta destinaţie. art. 3 ministerul cercetãrii şi tehnologiei şi ...
Monitorul Oficial 81 din 30 Martie 1994 (M. Of. 81/1994)
HOTARARE nr. 3 din 16 martie 1994 privind aprobarea Raportului de activitate al Fondului Proprietatii de Stat in anul 1993 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 30 martie 1994
În temeiul art. 64 din constituţia româniei şi al art. 28 alin. 3 din legea nr. 58/1991,având în vedere raportul comun al comisiei pentru privatizare a senatului şi al comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a camerei deputaţilor, precum şi dezbaterile care au avut loc în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din 16 martie 1994,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă raportul de activitate al fondului proprietăţii de stat în anul 1993, privind în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.această hotărâre a fost adoptată în şedinţa comună a camerei deputaţilor şi senatului din 16 martie ...
Monitorul Oficial 77 din 25 Martie 1994 (M. Of. 77/1994)
DECIZIE Nr. 2 din 3 martie 1994 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 25 martie 1994
Pe rol solutionarea contestatiei in anulare formulata de procurorul general al parchetului general de pe langa curtea suprema de justitie impotriva deciziei nr. 1 din 7 septembrie 1993 privind dispozitiile codului penal referitoare la avutul obstesc in contextul prevederilor constitutionale despre proprietate, pronuntata de plenul curtii constitutionale. parchetul general este reprezentat prin domnul procuror alexandru grigorie. magistratul-asistent refera asupra obiectului cauzei. presedintele curtii constitutionale pune in discutia reprezentantului parchetului general admisibilitatea contestatiei in anulare. avind cuvantul, reprezentantul parchetului general sustine ca sint intrunite cerintele prevazute de art. ...