Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 187 din 8 mai 2003
Monitorul Oficial 696 din 30 Septembrie 2011 (M. Of. 696/2011)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 79 din 28 septembrie 2011 pentru reglementarea unor masuri necesare intrarii in vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 696 din 30 septembrie 2011
Având în vedere intrarea în vigoare la data de 1 octombrie 2011 a noului cod civil,luând în considerare faptul cã aplicarea noilor reglementãri civile este condiţionatã de existenţa, la data intrãrii lor în vigoare, a unui cadru normativ adaptat şi corelat,având în vedere dispoziţiile legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, care impun adoptarea pânã la data intrãrii în vigoare a acestuia a tuturor actelor normative necesare aplicãrii noilor reguli de drept civil,având în vedere efectele deosebit de importante pe care codul civil le leagã de înscrierea în arhiva electronicã de garanţii reale ...
Monitorul Oficial 686 din 28 Septembrie 2011 (M. Of. 686/2011)
HOTARARE nr. 2.570 din 24 august 2011 privind modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotararea Consiliului de mediere nr. 5/2007 EMITENT: CONSILIUL DE MEDIERE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 28 septembrie 2011
În temeiul art. 17 alin. (2) şi al art. 71 alin. (1) din legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul de mediere adoptã prezenta hotãrâre. articol unic regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de mediere, aprobat prin hotãrârea consiliului de mediere nr. 5/2007, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 505 din 27 iulie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. articolul 16 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"art. 16. - atribuţii de organizare şi funcţionare a consiliului:a) adoptã regulamentul privind organizarea ...
Monitorul Oficial 659 din 15 Septembrie 2011 (M. Of. 659/2011)
NORME METODOLOGICE din 31 august 2011 de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sanctionarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 15 septembrie 2011
Cap. idefiniţiiart. 1În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarea semnificaţie:a) programe finanţate din fonduri europene - programele phare, programul sapard, programul ex-ispa, facilitatea schengen, facilitatea de tranziţie, programele finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, programul finanţat din fondul european de pescuit, programele de cooperare teritorialã europeanã, programul naţional de dezvoltare ruralã 2007-2013, finanţat din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã şi în conformitate cu planul european de redresare economicã, fondul european de garantare agricolã, programul general solidaritatea şi gestionarea fluxurilor migratorii, precum şi programe finanţate de comisia europeanã în sistem centralizat (de tipul ...
HOTARARE nr. 875 din 31 august 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sanctionarea neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 15 septembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 61 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apãrute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apãrute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2activitãţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare ...
Monitorul Oficial 656 din 14 Septembrie 2011 (M. Of. 656/2011)
DECIZIE nr. 993 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (2) lit. b) si c) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 656 din 14 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 alin. (2) lit. b) ...
Monitorul Oficial 654 din 14 Septembrie 2011 (M. Of. 654/2011)
DECIZIE nr. 943 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 14 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu ...
Monitorul Oficial 652 din 13 Septembrie 2011 (M. Of. 652/2011)
DECIZIE nr. 991 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 40 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 13 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 alin. (3) ...
Monitorul Oficial 636 din 06 Septembrie 2011 (M. Of. 636/2011)
DECIZIE nr. 1.014 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 6 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din legea sindicatelor nr. ...
Monitorul Oficial 634 din 06 Septembrie 2011 (M. Of. 634/2011)
HOTARARE nr. 2.450 din 6 august 2011 privind modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotararea Consiliului de mediere nr. 5/2007 EMITENT: CONSILIUL DE MEDIERE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 6 septembrie 2011
În temeiul art. 17 alin. (2) şi al art. 71 alin. (1) din legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul de mediere adoptã prezenta hotãrâre.art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de mediere, aprobat prin hotãrârea consiliului de mediere nr. 5/2007, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 505 din 27 iulie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 5, dupã alineatul (3) se introduc douã noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu urmãtorul cuprins:"(4) consiliul îşi exercitã mandatul pânã ...
DECIZIE nr. 1.047 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 28, art. 29, art. 33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 6 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi ...