Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 177 din 16 noiembrie 1999
Monitorul Oficial 536 din 01 Septembrie 2001 (M. Of. 536/2001)
ACORD-CADRU din 12 martie 1991 pentru a promova cooperarea dintre partile contractante in scopul sprijinirii procesului reformei economice si sociale din Romania, EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 1 septembrie 2001
Comisia comunităţilor europene, denumita în cele ce urmează comisia, actionand pentru şi în numele comunităţii economice europene, denumita în cele ce urmează comunitatea, pe de o parte, şi românia, de cealaltă parte, şi împreună denumite părţi contractante,având în vedere faptul ca românia este eligibilă de a beneficia de programul de asistenta phare din partea comunităţii, prevăzut în regulamentul nr. 3.906/89 din 18 decembrie 1989 al consiliului comunităţii europene, modificat prin regulamentul nr. 2.698/90 din 17 septembrie 1990,având în vedere faptul ca este convenabila menţionarea în cele de mai jos a cadrului tehnic, legal şi administrativ pentru executarea măsurilor finanţate în ...
MEMORANDUM DE FINANTARE*) din 29 decembrie 2000 dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la participarea Romaniei in anul 2000 la programele comunitare: "Intreprinderi mici si mijlocii", "Egalitatea sanselor intre femei si barbati", "SAVE II", "Prevenirea SIDA si a altor cateva boli contagioase" - RO0009, semnat la Bucuresti la 29 decembrie 2000 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 1 septembrie 2001
──────────*) traducere.comisia europeană, denumita în continuare comisia, actionand pentru şi în numele comunităţii europene, denumita în continuare comunitatea, pe de o parte, şi guvernul româniei, denumit în continuare beneficiarul, pe de alta parte,au convenit următoarele:măsura la care se face referire la art. 1 va fi executată şi finanţată din resursele bugetare ale comunităţii, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. cadrul tehnic, juridic şi administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire la art. 1 este stabilit de condiţiile generale anexate la acordul-cadru încheiat [la 12 martie 1991] între comisie şi beneficiar şi completat cu ...
Monitorul Oficial 471 din 17 August 2001 (M. Of. 471/2001)
DECIZIE nr. 177 din 14 iunie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 140/1996 pentru modificarea si completarea Codului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 471 din 17 august 2001
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor ioan vida ...
Monitorul Oficial 337 din 25 Iunie 2001 (M. Of. 337/2001)
DECIZIE nr. 120 din 24 aprilie 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , precum si a dispozitiilor art. 71, art. 79 si art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 25 iunie 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor romul petru vonica - judecãtor gabriela ghita - procuror ...
DECIZIE nr. 63 din 27 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 25 iunie 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor romul petru vonica - judecãtor iuliana nedelcu - procuror ...
Monitorul Oficial 320 din 14 Iunie 2001 (M. Of. 320/2001)
DECIZIE nr. 115 din 24 aprilie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 si ale art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 14 iunie 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 256 din 18 Mai 2001 (M. Of. 256/2001)
DECIZIE nr. 98 din 5 aprilie 2001 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a "Legii privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat" EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 18 mai 2001
În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din constituţie şi ale art. 17 din legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, preşedintele româniei a solicitat curţii constituţionale, la data de 16 martie 2001, sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii "legii privind respingerea ordonanţei de urgenta a guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat". sesizarea constituie obiectul dosarului nr. 116a/2001. În obiecţia formulatã sunt reţinute urmãtoarele critici de neconstituţionalitate: curtea constituţionalã, prin decizia nr. 15/2000, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea ...
Monitorul Oficial 193 din 18 Aprilie 2001 (M. Of. 193/2001)
DECIZIE nr. 34 din 6 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, precum si a dispozitiilor art. 71, art. 79 si art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 18 aprilie 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor romul petru vonica - judecãtor gabriela ghita - procuror ...
Monitorul Oficial 188 din 12 Aprilie 2001 (M. Of. 188/2001)
DECIZIE nr. 67 din 27 februarie 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 15/2000 , precum si a dispozitiilor art. 71, 79 si 80 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 12 aprilie 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor romul petru vonica - judecãtor gabriela ghita - procuror ...
Monitorul Oficial 176 din 06 Aprilie 2001 (M. Of. 176/2001)
DECIZIE nr. 68 din 27 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 alin. (1), ale art. 80 si ale art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 6 aprilie 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor romul petru vonica ...