Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 393 din 16 decembrie 2008
Monitorul Oficial 886 bis din 29 Decembrie 2010 (M. Of. 886 bis/2010)
ANEXE din 13 decembrie 2010 la Ordinul nr. 26 din 13 decembrie 2010 privind modificarea si completarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile institutiilor de credit, institutiilor financiare nebancare si Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, aprobate prin Ordinul Bancii Nationale a Romaniei nr. 13/2008 EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 886 bis din 29 decembrie 2010
Anexa 1 modificãri şi completãri ale reglementãrilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar1. la punctul 5 se abrogã prevederile alineatului (3), iar alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"(2) prin valutã se înţelege altã monedã decât leul."2. punctul 12 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"12. dacã aplicarea prevederilor prezentelor reglementãri nu este suficientã pentru a oferi o imagine fidelã în înţelesul prevederilor pct. 11, instituţia trebuie sã prezinte informaţii suplimentare în notele explicative."3. punctul 15 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"15. situaţiile financiare anuale trebuie ...
Monitorul Oficial 884 din 29 Decembrie 2010 (M. Of. 884/2010)
DECIZIE nr. 1.483*) din 11 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 29 decembrie 2010
__________*) a se vedea opinia separatã de la decizia curţii constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 22 decembrie 2010.augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu ...
Monitorul Oficial 886 din 29 Decembrie 2010 (M. Of. 886/2010)
ORDIN nr. 26 din 13 decembrie 2010 privind modificarea si completarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile institutiilor de credit, institutiilor financiare nebancare si Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, aprobate prin Ordinul Bancii Nationale a Romaniei nr. 13/2008 EMITENT: BANCA NATIONALA A ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 886 din 29 decembrie 2010
Având în vedere prevederile art. 153 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 227/2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 22 şi 54 din legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi ale art. 34 din ordonanţa guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicatã,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) din legea contabilitãţii nr. 82/1991, republicatã, ale art. 420 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi ...
Monitorul Oficial 879 din 28 Decembrie 2010 (M. Of. 879/2010)
LEGE nr. 286 din 28 decembrie 2010 bugetului de stat pe anul 2011 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 879 din 28 decembrie 2010
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezenta lege prevede şi autorizeazã pentru anul bugetar 2011 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activitãţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2011art. 2 (1) sinteza bugetului de stat, detaliatã la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe pãrţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, dupã caz, este prevãzutã în anexa nr. ...
Monitorul Oficial 843 din 16 Decembrie 2010 (M. Of. 843/2010)
DECIZIE nr. 1.393 din 26 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 504 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 16 decembrie 2010
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 din codul de procedurã ...
Monitorul Oficial 832 din 13 Decembrie 2010 (M. Of. 832/2010)
HOTARARE nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 13 decembrie 2010
Având în vedere nota nr. 32.744 din 29 octombrie 2010 privind proiectul regulamentului privind organizarea şi desfãşurarea activitãţilor specifice curţii de conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activitãţi,în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicatã, şi ale art. 5 pct. 5.10 din regulamentul propriu al plenului curţii de conturi, aprobat prin hotãrârea nr. 23 din 19 noiembrie 2008,în temeiul prevederilor art. 59 din legea nr. 94/1992, republicatã,plenul curţii de conturi, întrunit în şedinţa din data de 4 noiembrie 2010, adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã regulamentul ...
Monitorul Oficial 834 din 13 Decembrie 2010 (M. Of. 834/2010)
DECIZIE nr. 1.522 din 18 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15 alin. (2) lit. e) si art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali si ale art. 69 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 13 decembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...
Monitorul Oficial 764 din 16 Noiembrie 2010 (M. Of. 764/2010)
DECIZIE nr. 1.236 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si (1^1), precum si art. 20 alin. (1) si (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 764 din 16 noiembrie 2010
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe ...
Monitorul Oficial 702 din 21 Octombrie 2010 (M. Of. 702/2010)
HOTARARE nr. 1.036 din 13 octombrie 2010 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea actiunilor din cuprinsul perioadei electorale, la alegerile partiale pentru Camera Deputatilor care se vor desfasura in Circumscriptia electorala nr. 22 - judetul Hunedoara, Colegiul uninominal pentru alegerea Camerei Deputatilor nr. 3, in data de 5 decembrie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 702 din 21 octombrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 7 alin. (3), al art. 48 alin. (16) şi al art. 69 alin. (1) din legea nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor din cuprinsul ...