Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 358 din 21 octombrie 2010
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
HOTARARE nr. 890 din 25 august 2010 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, prevãzut în anexa nr. 1. art. 2 autoritãţile administraţiei publice prevãzute în anexa nr. 2 vor aduce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în ...
Monitorul Oficial 573 din 12 August 2010 (M. Of. 573/2010)
HOTARARE nr. 756 din 21 iulie 2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat in agricultura pentru plata primelor de asigurare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 12 august 2010
HotĂ?rÂre nr. 756 din 21 iulie 2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat în agriculturã pentru plata primelor de asigurare emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 573 din 12 august 2010 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , al art. 10 lit. d) şi al art. 11 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 14/2010 privind mãsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producãtorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobatã ...
Monitorul Oficial 410 din 21 Iunie 2010 (M. Of. 410/2010)
DECIZIE nr. 649 din 11 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 21 iunie 2010
Tudorel toader - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean ...
Monitorul Oficial 390 din 14 Iunie 2010 (M. Of. 390/2010)
DECIZIE nr. 594 din 4 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 287 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii si ale art. 304^1 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 14 iunie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 358 din 01 Iunie 2010 (M. Of. 358/2010)
DECIZIE nr. 585 din 4 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. 3, art. 30 alin. 1, art. 31 alin. 1, art. 34 si art. 156 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 1 iunie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor ...
DECIZIE nr. 483 din 20 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 1 iunie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
DECIZIE nr. 402 din 13 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 138 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 358 din 1 iunie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 330 din 19 Mai 2010 (M. Of. 330/2010)
DECIZIE nr. 358 din 25 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 19 mai 2010
Acsinte gaspar - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor augustin zegrean - judecãtor antonia constantin - procuror ...
Monitorul Oficial 291 din 04 Mai 2010 (M. Of. 291/2010)
DECIZIE nr. 413 din 14 aprilie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 18, pct. 22, pct. 23 si pct. 27, teza referitoare la functiile publice de conducere, din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici, precum si a legii in ansamblul ei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 291 din 4 mai 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, republicatã, la data de 4 martie 2010, parlamentari aparţinând grupurilor parlamentare ale partidului naţional liberal şi partidului social democrat din camera deputaţilor au solicitat curţii constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legii pentru modificarea şi completarea legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici. sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 2.667 din 4 martie 2010 şi constituie obiectul dosarului nr. 518a/2010. la ...