Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 190 din 7 iunie 2016
Monitorul Oficial 614 din 29 Iunie 2024 (M. Of. 614/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 95 din 28 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 29 iunie 2024
Având în vedere faptul că interesul superior al elevului presupune adaptarea cadrului legal la realităţile sociale astfel încât să asigure un mediu educaţional sigur şi sănătos, iar demersurile întreprinse de unităţile de învăţământ, prin aplicarea acestuia, vor avea ca efect prevenirea şi reducerea activităţilor şi comportamentelor care încalcă sau care favorizează încălcarea normelor de moralitate/conduită, în orice formă de manifestare, inclusiv violenţă verbală, fizică şi psihologică - bullying,având în vedere faptul că în foarte multe situaţii intervenţia autorităţilor se realizează după consumarea faptelor de violenţă verbală, fizică şi psihologică - bullying, multe dintre acestea nefiind sesizate de persoanele vătămate şi ...
DECIZIA nr. 744 din 14 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 29 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 605 din 28 Iunie 2024 (M. Of. 605/2024)
ORDIN nr. 1.399 din 19 iunie 2024 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a taxei pe valoarea adăugată datorate de către persoanele impozabile prevăzute la art. 11 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 din 28 iunie 2024
Având în vedere prevederile art. 107 alin. (1) şi (5) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 116/2023 privind unele măsuri pentru gestionarea şi evidenţierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, ale art. 11 alin. (6) şi (8) şi ale art. 324 alin. (10) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform comunicat de ministerul finanţelor prin adresa nr. 741.050 din 18.06.2024,în temeiul art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind ...
Monitorul Oficial 573 din 19 Iunie 2024 (M. Of. 573/2024)
ORDIN nr. 1.494 din 19 iunie 2024 privind modificarea Schemei de ajutor de minimis pentru operatorii economici în vederea modernizării şi dezvoltării staţiunilor balneare şi balneoclimatice, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului nr. 181/2023 EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 573 din 19 iunie 2024
Având în vedere prevederile:- hotărârii guvernului nr. 571/2019 privind aprobarea strategiei pentru dezvoltarea turismului balnear;– art. 25^1 lit. i) din legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 7 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) 2023/2.831 al comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de ...
Monitorul Oficial 550 din 13 Iunie 2024 (M. Of. 550/2024)
DECIZIA nr. 135 din 19 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 550 din 13 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 521 bis din 05 Iunie 2024 (M. Of. 521 bis/2024)
ANEXĂ din 24 mai 2024 privind modificarea anexei la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 13/2018 pentru aplicarea Ghidului Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) privind scenariile de simulare a situaţiilor de criză în temeiul art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1.131/2017 privind fondurile de piaţă monetară (Money-market funds) EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 bis din 5 iunie 2024
──────────conţinută de norma nr. 11 din 24 mai 2024, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 521 din 5 iunie 2024.────────── ghid privind scenariile de simulare a situaţiilor de criză în temeiul regulamentului privind fpm1. domeniu de aplicarecui i se aplică? prezentul ghid se aplică autorităţilor competente, fondurilor de piaţă monetară şi administratorilor fondurilor de piaţă monetară, astfel cum sunt definiţi în regulamentul privind fpm*1). *1) regulamentul (ue) 2017/1131 al parlamentului european şi al consiliului din 14 iunie 2017 privind fondurile de piaţă monetară (jo l 169, 30.6.2017, p. 8).ce se aplică?prezentul ghid se aplică în legătură cu articolul 28 din regulamentul privind ...
Monitorul Oficial 520 din 04 Iunie 2024 (M. Of. 520/2024)
DECIZIA nr. 217 din 10 aprilie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (3^1) lit. a)-c) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 520 din 4 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 509 din 31 Mai 2024 (M. Of. 509/2024)
DECIZIA nr. 8 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66^1 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 509 din 31 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...
Monitorul Oficial 497 din 29 Mai 2024 (M. Of. 497/2024)
DECIZIA nr. 149 din 20 martie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 497 din 29 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 493 din 28 Mai 2024 (M. Of. 493/2024)
DECIZIA nr. 605 din 21 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi (3) şi ale art. 27 alin. (2^3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 28 mai 2024